Antena 3 CNN Life Timp liber Film INTERVIU cu actrița Catrinel Menghia, despre primul ei rol în limba română: E ușor când joci cu un actor foarte bun ca Vlad Ivanov

INTERVIU cu actrița Catrinel Menghia, despre primul ei rol în limba română: E ușor când joci cu un actor foarte bun ca Vlad Ivanov

1 minut de citit Publicat la 23:56 18 Sep 2019 Modificat la 23:56 18 Sep 2019

Revenită în țară pentru a se intregra în peisajul românesc cinefil, Catrinel Marlon (Menghia), a vorbit într-un interviu acordat jurnalistei Maria Coman la Antena 3, despre noul film ”La Gomera” unde interpretează personajul Gildei, o femme fatale.

Frumoasa actriță se află la prima producție cinematografică în România după o carieră bogată la nivel internațional.

„Avem niște regizori impecabili în România. Mai am de învățat, dar am învățat lucruri noi în această colaborare. Rolul pe care îl interpretez este unul complex, este un rol care crește de la capitol la capitol. Am fost la casting, nu mi s-a oferit rolul din prima. Filmul ”La Gomera” are nuanțe de thriller noir, e ca un puzzle și cere atenția spectatorului. Se folosește un limbaj codat”, a precizat Catrinel Menghia.

Catrinel Menghia a mărturisit că vorbește limba română destul de rar, însă își dorește să vorbească româna cu fiica sa care în prezent are doar o jumătate de an.

Actrița a vorbit și despre colaborarea pe care a avut-o cu Vlad Ivanov în ”La Gomera”, subliniind că totul decurge mult mai ușor când joci cu un actor de talia lui Ivanov.

„E ușor când ai un actor foarte bun lângă tine. Automat și tu în acel moment faci totul bine”, a reiterat Catrinel Menghia.

Joi a avut loc lansarea oficială în România a filmului ”La Gomera” în regia lui Corneliu Porumboiu, film care este și propunerea oficială a României la premiile Oscar din 2020.

Etichete: Sinteza Zilei
Citește mai multe din Film
» Citește mai multe din Film
TOP articole