Antena 3 CNN Actualitate Locale Ea este Nicoleta, tânăra care se dădea medic şi făcea intervenții de chirurgie plastică. Poliţiştii i-au făcut o vizită azi!

Ea este Nicoleta, tânăra care se dădea medic şi făcea intervenții de chirurgie plastică. Poliţiştii i-au făcut o vizită azi!

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 15:10 27 Mar 2024 Modificat la 15:10 27 Mar 2024

Polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară și un mandat de aducere, în municipiul București, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități și înșelăciune.

În fapt, din 16 august 2022 până în prezent, fără a deține un titlu oficial de calificare în medicină, o femeie ar fi exercitat profesia de medic, pe teritoriul țării noastre, prin efectuarea, în mod repetat, de intervenții chirurgicale estetice minim invazive, în alte condiții decât cele legale. 

Aceasta ar fi desfășurat acte specifice profesiei de medic plastician/estetician sau dermatolog, pentru cel puțin 20 de femei, constând în injectări cu acid hialuronic, precum și alte proceduri, la un sediu fără autorizație sanitară de funcționare din Capitală, cât și la un sediu din județul Constanța.

[GAL layout="4"]

Astfel, ar fi obținut foloase patrimoniale de la persoanele vătămate, în urma prestării acestor servicii medicale nespecializate și neautorizate, în valoare de aproximativ 19.800 de lei. În urma percheziției au fost identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.

Femeia a fost dusă la poliție în vederea audierii și dispunerii măsurilor legale ce se impun. De asemenea, vor fi audiați și mai mulți martori. Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice - Sector 2, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități și înșelăciune.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole