Antena 3 CNN Actualitate Locale Intervenție chirurgicală șocantă la un spital din Iași! Medicii au descoperit zeci de viermi care mâncau din ochiul unei femei

Intervenție chirurgicală șocantă la un spital din Iași! Medicii au descoperit zeci de viermi care mâncau din ochiul unei femei

1 minut de citit Publicat la 14:11 20 Noi 2019 Modificat la 14:11 20 Noi 2019

O femeie de 84 de ani, părăsită de familia ei, a ajuns la spital în stare de inconștiență, după ce ochiul ei a fost mâncat de viermi. 

Sărmana femeie stătea închisă în casă săptămâni întregi, fără pic de hrană, iar pensia i-o ridica o vecină. A fost părăsit de fiica ei în urmă cu 12 ani, iar de atunci nimeni nu a mai avut grijă de ea. 

Atunci când femeia a ajuns la spital, medicii s-au îngrozit de ce au găsit în ociul ei. Zeci de viermi se aflau acolo și îi devoraseră deja o bucată din arcadă. 

„În 35 de ani de carieră nu am văzut așa ceva. Ne-am mai confruntat cu situații similare, însă aceasta este de departe cea mai șocantă chiar și pentru noi, medicii specialiști. Când a ajuns la spital, pacienta era în stare de inconștiență. Timp de o săptămână nu s-a putut discuta cu aceasta. Pe perioada investigațiilor medicale a fost spitalizată singură într-un salon, fiindcă nu depistasem ce anume îi provocase starea în care se afla. Inițial am crezut că viermii sunt prezenți și în craniu. În urma unui exament CT s-a constatat că afecțiunea era doar la nivelul ochiului”, a declarat prof. dr. Camelia Bogdănici, șefa Clinicii de Oftalmologie de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași, potrivit bzi.ro

Se pare că cea care a găsit-o pe femeie e chiar vecina acesteia, care a sunat la Ambulanță, însă din acel moment nu s-a mai interesat de starea de sănătate a bătrânei. 

„Vecina care ar fi trebuit să se ocupe de îngrijirea femeii a sunat la Ambulanță și din acel moment nu s-a interesat nicio secundă de starea bătrânei, deși îi ridica pensia în fiecare lună. După starea în care a ajuns bătrâna este clar că nu mâncase de multă vreme și, mai mult decât atât, nimeni nu ar fi vizitat-o. Am cercetat mai departe și am ajuns în discuții cu primarul și asistentul social al comunei. Aceștia cunoșteau cazul femeii care locuia de 12 ani în comuna Gorban, dar fiindcă nu avea mutație în acea comună, nu s-au implicat să o ajute”, mai spune prof. dr. Camelia Bogdănici.

 

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole