Antena 3 CNN Actualitate Locale Intervenție contracronometru în Argeș pentru salvarea a 2 bărbați blocați într-o fântână: unul a murit

Intervenție contracronometru în Argeș pentru salvarea a 2 bărbați blocați într-o fântână: unul a murit

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 16:38 13 Sep 2022 Modificat la 16:38 13 Sep 2022

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la faptul că doi bărbați din Vlădești ar fi rămas blocați și sunt inconștienți, într-o fântână din localitatea Vlădești.

Primii care au intervenit au fost pompierii, care au reușit să scoată la suprafață un bărbat de 61 de ani.

Pentru celălalt bărbat, în vârstă de 36 de ani, nu s-a mai putut face nimic, el fiind scos din fântână decedat.

Din primele verificări făcute de polițiști s-a stabilit că cei doi bărbați executau lucrări de igienizare a unei fântâni.

După ce bărbatului de 36 de ani, care a pătruns în fântână, la o adâncime de aproximativ 10 metri, i s-a făcut rău, cel de-al doilea bărbat, de 61 de ani, ar fi încercat să îl extragă.

Astfel, amândoi au rămas blocați în interior, făcându-li-se rău.

„În urma intervenției echipajelor specializate, primul a fost extras bărbatul de 61 de ani, care a fost transportat la spital, conștient.

Cel de-al doilea bărbat, a fost adus la suprafață ulterior și, din păcate, a fost declarat decedat.

La fața locului s-a deplasat și echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, care efectuează cercetările”, transmite Poliția Argeș, citată de Mediafax.

În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă, iar cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

Etichete: Argeş fantana
Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole