Antena 3 CNN Actualitate Un clan de interlopi șantaja cu zeci de mii de euro dezvoltatorii imobiliari din Capitală. Rețeaua a fost pusă la pământ de DIICOT

Un clan de interlopi șantaja cu zeci de mii de euro dezvoltatorii imobiliari din Capitală. Rețeaua a fost pusă la pământ de DIICOT

Andreea Ştefan, Roxana Ciucă
<1 minut de citit Publicat la 16:15 09 Noi 2021 Modificat la 16:15 09 Noi 2021

În această dimineață, procurorii DIICOT au descins la mai multe adrese din Capitală și din Prahova.

Cinci persoane au fost duse la sediul DIICOT pentru audiere și este posibil să fie reținute pentru 24 de ore, ca mai apoi să fie prezentați în fața tribunalului cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Printre persoanele ridicate se numără și Vasile Gongoi, fiul unei clarvăzătoare.

Faptele se presupune că au început să fie comise încă din anul 2017 și au continuat până în prezent.

Persoanele reținute sunt acuzate de constituirea unui grup infracțional organizat, șantaj și lipsire de libertate.

Interlopii mergeau pe șantier, în special în cele din nordul Capitalei, se duceau la dezvoltatorii imobiliari și le cereau taxe de protecție, în valoare de 500 - 1.000 de euro.

Dezvoltatorii nu erau lăsați să își ridice construcția până când nu achitau această taxă de protecție.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole