Antena 3 CNN Actualitate Interlop din Târgovişte, reţinut pentru instigare la violenţă: "Vă răsturnăm grav! Facem ravagii totale"

Interlop din Târgovişte, reţinut pentru instigare la violenţă: "Vă răsturnăm grav! Facem ravagii totale"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 11:44 31 Mar 2021 Modificat la 12:56 31 Mar 2021

Înainte de protestul anti-restricţii din Târgovişte, un interlop din oraş a postat mai multe mesaje pe Facebook prin care ameninţa forţele de ordine cu violenţe.

De asemenea, acesta a postat inclusiv o poză în care apare cu o mască pe faţă şi cu o armă în mâini, însoţită de mesajul: "Pregătiri masive".

Seara trecută, polițiștii Târgovişte l-au reținut pe Dragoș Turcu, după ce aceasta a postat pe rețelele de socializare mesaje de amenințare la adresa organelor legii și a instigat la violențe.

Într-un video publicat pe pagina sa, Turcu se adresează unui echipaj de poliție: "Diseară vă luam, bă! Un echipaj mă, ai adus pentru noi? Ai luat-o razna? Îl urcăm pe masa de tenis".

Mesajele au curs zilele trecute pe pagina sa de Facebook: 

- "Încălzirea diniantea furtunii, vă răsturnăm grav!";

- "Diseară pregatim incendiarele, veniți cu masca pusă sa facem ravagii totale";

- "Noi diseară nu plecăm acasă, până nu mutilăm un jandram în masa";

"O facem mai ceva ca in 89 suntem pregatiți pentru orice ne-am facut bagajele pentru 24 ore eventual 29 zile voi jandarmeria sunteti ma pregatiti pentru NOI????".

Seara trecută, Dragoş Turcu a fost reţinut pentru 24 de ore sub acuzaţiile de ameninţare şi instigare la violenţă, iar astăzi va fi prezentat procurorilor cu propunere de sesizare a instanţei pentru luarea unor măsuri preventive.

Etichete: Targoviste interlop
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole