Ioan Dragoș Aurelian zis "Turku" în vârstă de 42 de ani este un cunoscut personaj din lumea interlopă din Dâmbovița.
Din primele informaţii, bărbatul fusese recent implicat în introducerea unor stupefiante în penitenciar ceea ce urma să îi aducă un spor semnificativ la pedeapsă. Se pare că acesta ar fi fost şi motivul pentru care ar fi recurs la acest gest extrem, de a-şi pune capăt zilelor.
"La data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 10:03, polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Moreni au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că un deținut din Penitenciarul Mărgineni ar fi încercat să se spânzure.
În urma deplasării la fața locului, polițiștii au identificat un bărbat, de 42 de ani, care s-ar fi spânzurat în camera de detenție.
Acesta a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei", se arată în comunicat.
Cercetările sunt efectuate de polițiști sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
La nivelul Penitenciarului de Maximă Securitate Mărgineni s-a deschis o anchetă pentru a se stabili cu exactitate împrejurările care au dus la producerea acestui caz.
Cine este Ioan Dragoș Aurelian zis "Turku"
Ioan Dragoș Aurelian zis "Turku" are un trecut tumultos, fiind cunoscut drept un client fidel al procurorilor DIICOT ca şi consumator de droguri.
Bărbatul fost condamnat în trecut la 13 ani de închisoare pentru omor, în urma unui conflict cu un alt bărbat pe care l-a bătut, scrie presa locală din Dâmbovița.
Mai mult, în timpul în timpul protestelor ”anti-mască”, Ioan Dragoș Aurelian a fost un participant activ la marșurile organizate în Târgoviște.
Acesta a avut o serie de transmisii live pe Facebook prin care invita Poliţia la deschidere în timp ce se droga şi amenința cu un pistol cu gloanțe şi o grenadă.