Scenele înfiorătoare s-au derulat sâmbătă seară, în zona Bulevardului Dorobanților, din Brăila, iar alarma a fost dată de o femeie.
Atacatorii, înarmaţi cu macete și cu fețele acoperite, l-au lovit pe tânăr de mai multe ori, provocându-i răni foarte grave la mâini.
Polițiștii au intervenit imediat, iar bărbatul rănit a fost transportat, în stare extrem de gravă, la un spital, acolo unde medicii au fost nevoiți să-i amputeze ambele mâini.
"Au vrut, la modul cel mai serios, să îl taie în bucăți. A fost vorba de amputație mână bilateral în cazul lui”, a declarat un medic, pentru debraila.ro.
Citește și: Doi oameni au fost găsiţi morţi într-un apartament din Râmnicu Vâlcea
Se pare că tânărul atacat era membrul unei grupări interlope, fiind vorba, în acest caz, despre o reglare de conturi.
Ulterior, bărbatul a fost transferat la un spital din București, acolo unde se află sub supravegherea medicilor.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz, însă, în ciuda faptului că există un cerc de suspecți, niciunul dintre atacatori nu a fost prins, potrivit debraila.ro.