Antena 3 CNN Actualitate Întârzieri la tipărirea taloanelor cu noile pensii | Anunţul Casei de Pensii

Întârzieri la tipărirea taloanelor cu noile pensii | Anunţul Casei de Pensii

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 00:00 17 Dec 2023 Modificat la 00:00 17 Dec 2023

Tipărirea taloanelor de pensii nu s-a finalizat, însă potrivit şefului Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, se lucrează la capacitatea maximă pentru a nu avea loc întârzieri. 

"Nu există această posibilitate. Aș vrea să spun lucrul acesta din start, pentru că în momentul acesta, când discutăm, colegii mei lucrează.

Se lucrează în ture și sâmbăta și duminica, astfel încât acest proces de tipărire a celor 5 milioane de taloane de pensii să nu aibă absolut nicio întârziere și ele să fie predate în timp util colegilor de la Compania Națională de Poștă, astfel încât în prima zi lucrătoare din luna ianuarie oamenii deja să-și primească pensiile majorate cu 13,8%", a spus şeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, 

Noile pensii de la 1 ianuarie 2024 şi 1 septembrie 2024

Punctul de pensie va crește cu 13,8% de la 1.785 de lei, la 2.032 lei. De asemenea, va creşte şi valoarea pensiei minime de la 1.125 de lei la 1.281 de lei. Iar de la 1 septembrie 2024 pensiile vor fi majorate cu 40% pentru 3 milioane de români. 

"Deci vor beneficia de majorarea punctului de pensie cu 13,8% toți pensionarii sistemului public. Vorbim de aproximativ 5 milioane de pensionari. Iar cu 1 septembrie vom recalcula practic toate pensiile aflate în plată. Oamenii vor primi deja pensiile recalculate începând cu luna septembrie.

 Avem un grafic foarte clar, este foarte strâns, știm ce avem de făcut, suntem în acel grafic, nu avem în întârzieri, astfel încât colegii mei  împreună la Casa Națională, lucrăm în momentul de față la elaborarea normelor de aplicare a legii 330 pe 2023.

Sperăm ca până la sfârșitul anului să oferim deja un draft al acestor norme de aplicare, astfel încât că odată ce avem și normele definitivate și publicate în Monitorul Oficial ulterior să contractăm acel soft de recalculare a tuturor pensiilor pe noua formulă de calcul, care este fundamental diferită de actuala formulă de calcul a pensiilor, astfel încât în septembrie oamenii deja să primească deja pensiile recalculate.

"Nici o pensie nu va scădea. Au fost eliminate inechitățile"

Noi anterior lui septembrie deja vrem să emitem deciziile de pensionare cu cu noile valori ale pensiilor, ca oamenii să ştie deja în luna septembrie ce pensii vor primi.

Există un principiu într-adevăr în sistemul public de pensii rămânând în plată pensia cea mai avantajoasă și acest principiu a fost valabilă întotdeauna. Deci într-adevăr, dacă pensia recalculată este la un nivel inferior rămânem la pensia în plată, deci nicio pensie nu va scădea.

Cu această lege noi eliminăm aceste inechități, la cei care au beneficiat de un indice de corecție defavorabil mai mic.

În momentul de față, din 2019 avem un indice de corecție favorabil de 1,41 la cei care au beneficiat de împărțire a acelor număr de puncte la un stagiu de cotizare mai mare de 35, în detrimentul celor care au beneficiat de împărțire la un stadiu mai mic de două, chiar începând cu 25-30.

Aceia vor primi într-adevăr pensii mai mari și în principal vor primi pensii mai mari, cu sume foarte importante cei care au un stagiu de cotizare mai mare de 25 de ani, pentru că beneficiază de acele puncte de stabilitate prevăzute de lege.

Încercăm ca prin această prevedere, prin acel articol, să încurajăm în primul rând viața activă, oamenii să rămână mai mult în câmpul muncii, să contribuie mai mult la sistem, iar noi îi răsplătim cu niște pensii mult mai mari", a spus şeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, la Antena 3 CNN. 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole