Antena 3 CNN Actualitate Întârzieri ale trenurilor din cauza vremii nefavorabile. Recomandarea reprezentanților CFR

Întârzieri ale trenurilor din cauza vremii nefavorabile. Recomandarea reprezentanților CFR

<1 minut de citit Publicat la 10:52 28 Noi 2018 Modificat la 10:52 28 Noi 2018

UPDATE Trenurile înregistrează miercuri întârzieri de zeci de minute la sosiri şi plecări din Gara de Nord, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, potrivit informaţiilor furnizate pe camera web din staţia Bucureşti Nord.

 

Traficul feroviar este deschis pe toate magistralele miercuri, însă circulația trenurilor e adaptată la condițiile meteo nefavorabile. 

”Un număr redus de trenuri înregistrează la această oră (miercuri dimineaţă – n.r.) întârzieri la sosire, acestea fiind, însă, determinate de adaptarea circulaţiei la condiţiile meteo sau de pregătirea şi verificarea suplimentară a materialului rulant pentru reînscrierea în cursă”, au anunţat reprezentanţii CFR, potrivit news.ro

Cei de la CFR le recomandă călătorilor să se informeze telefonic la gara de unde pleacă pentru a afla dacă există probleme. 

”Pasagerii sunt rugaţi ca înainte de plecarea la drum să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească”, au mai anunţat reprezentanţii CFR.

Etichete: intarzieri
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole