Antena 3 CNN Politică Întâlnire NATO crucială, la Bucureşti. Care este rolul strategic al României

Întâlnire NATO crucială, la Bucureşti. Care este rolul strategic al României

Silvia Preda
1 minut de citit Publicat la 10:42 27 Noi 2022 Modificat la 10:45 27 Noi 2022

Întâlnirea NATO de la București, a miniștrilor de externe și nu numai, arată importanța strategică a României în acest context, cu război la granițele noastre și la limita estică a NATO, dar și cu multiple crize date de conflictul ruso-ucrainean.

Avem în primul rând deschidere la Marea Neagră și 650 de kilometri de frontieră direct cu Ucraina, iar această zonă trebuie puternic apărată. 

România joacă acum un rol deosebit de important și în ceea ce privește securitatea economică europeană. 

În primul rând, portul de la Marea Neagră a devenit în ultima vreme un nod comercial puternic.

Bogdan Aurescu, consultări politice bilaterale cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi luni, la Palatul Cotroceni, pe secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, ceremonia primirii oficiale va avea loc la ora 16:15 şi va fi urmată de convorbiri tete-a-tete, la finalul cărora cei doi oficiali vor susţine declaraţii de presă comune.

Tot luni, şeful statului va participa, începând cu ora 14:00, la Reuniunea Liderilor de la Munchen (Munich Leaders Meeting), unde va susţine o alocuţiune.

Secretarul general NATO va fi prezent în România în perioada 28 - 30 noiembrie pentru a prezida reuniunea miniştrilor de Externe aliaţi, eveniment ce are loc marţi şi miercuri. De asemenea, în cursul zilei de marţi, Stoltenberg va participa la Aspen - GMF Bucharest Forum, unde va susţine un discurs.

Conform NATO, Jens Stoltenberg va avea întâlniri şi cu premierul Nicolae Ciucă şi cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.

În cursul zilei de marţi, Stoltenberg se va întâlni cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole