Antena 3 CNN Externe Întâlnire Iohannis - Trump la Casa Albă. România, aliat al Statelor Unite și un exemplu în NATO - VIDEO

Întâlnire Iohannis - Trump la Casa Albă. România, aliat al Statelor Unite și un exemplu în NATO - VIDEO

4 minute de citit Publicat la 21:09 09 Iun 2017 Modificat la 21:09 09 Iun 2017

Întâlnire istorică, vineri, la Casa Albă, unde președintele american Donald Trump l-a primit cu căldură pe omologul său român, Klaus Iohannis. În conferința de presă comună, preşedintele Trump a cerut Qatarului să înceteze imediat să finanţeze terorismul, cerând totodată altor ţări din regiune "să facă mai multe şi să facă mai repede".

Totodată, Trump a spus că are o relație grozavă cu România și ne-a lăudat pentru lupta împotriva corupției. Preşedintele Statelor Unite a afirmat explicit angajamentul SUA faţă de Articolul 5 al Tratatului Nord Atlantic, prin care toate statele membre sunt solidare cu oricare membru atacat. Trump nu menţionase acest angajament la primul summit NATO la care a participat în mai, la Bruxelles.

La rândul său, președintele Klaus Iohannis a spus că parteneriatul strategic dintre România şi SUA trebuie să devină mai puternic, să definească relaţiile bilaterale dintre cele două ţări. 

 

UPDATEBogdan Chirieac: Cel mai important e că Trump nu a avut de făcut niciun reproș României. E incredibil pentru un președinte american

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis a plecat, vineri, de la Casa Albă, după ce a discutat o oră cu omologul său american, Donald Trump, în Biroul Oval. Preşedintele Iohannis a semnat în cartea de onoare, a avut convorbiri tete-a-tete şi oficiale cu preşedintele SUA şi a susţinut o declaraţie de presă comună cu omologul său american.

UPDATERadu Tudor: Iohannis a reușit să obțină de la Trump o afirmație care până azi nu a fost spusă de președintele american

UPDATE - Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Trump: Vom discuta și problema ridicării vizelor

UPDATE - Președintele Klaus Iohannis: SUA ne ajută sa ne modelăm țara.

”Acest partaneriat cu SUA a ajutat să se modeleze România, suntem cu o creștere sustenabilă, economică o României care stă acum alături de trupele SUA în Afganistan, în Irak. Acest parteneriat trebuie să definească relațiile noastre bilaterale.

Ați menționat terorismul, sunt mulțumit că ați hotărât să luptați contra terorismului.

România știe că ne bazăm foarte mult pe parteneriatul cu dvs, domnule președinte Trump. Există oportunitate de a crește și economic noi. E vital pentru noi toți”, a spus Iohannis.

Iohannis: Trebuie sa facem NATO și SUA mai puternice

”NATO și UE nu trebuie să fie într-o concurență, ci trebuie să coopereze, să facem și NATO și Europa mai puternice”, a precizat Klaus Iohannis.

Iohannis: Va urma un schimb economic accentuat

”Am decis, eu și presedintele Trump, să facem ca parteneriatul nostru să fie mai bine, va duce la un schimb accentuat economic și va duce la un comerț mai bun. Noi suntem responsabili nu numai pentru securitate cetățrnilor noștri”, a încheiat Iohannis.

UPDATE - Președintele Donald Trump a spus că are o relație grozavă cu România

Preşedintele american Donald Trump a cerut vineri Qatarului să înceteze imediat să finanţeze terorismul, cerând totodată altor ţări din regiune "să facă mai multe şi să facă mai repede". 

”Domnule președinte Iohannis, vă mulțumesc că sunteți aici, e o onoare să primesc un prieten la Casă Albă. Americanii și românii au multe în comun, tradiții comune și o vastă istorie. 

Relația dintre cele două state se întinde de 100 de ani, iar azi sărbătorim un parteneriat strategic care a început acum peste 20 de ani”, a spus Donald Trump.

”Îi cerem Qatarului să oprească finanțarea terorismului. Vom lupta pentru a crea noi prietenii și pentru a ne alia în lupta împotriva terorismului, nu putem lăsa ca această ideologie rea să se împrăștie.

Nu am rezolvat această problemă, dar o vom rezolva. Este prioritatea mea, e datoria mea ca președinte să asigur siguranța poporului nostru și organizațiile teroriste sunt ceva despre care am vorbit mereu în campania mea. Sper să fie începutul sfârșitului finanțării terorismului, deci poate fi începutul sfârșitului terorismului”, a mai spus Trump.

”Mulțumesc poporului român pentru tot ce au făcut ei pentru a contribui la lupta împotriva amenințării terorismului. România e un membru valoros al luptei împotriva ISIS.

Îl apreciez pe președintele Iohannis pentru cum conduce România și că au crescut cheltuieli militare ”, a spus Trump.

Vreau sa aplaud lupta dvs împotriva corupției

”Împreună putem să luptăm împotriva provocărilor la care ne expunem.

Apreciez cum luptați împotriva corupției”, a încheiat Trump.

UPDATE - A început întâlnirea dintre cele două delegații oficiale conduse de cei doi șefi de stat.

”Vă mulțumesc mult că sunteți aliații noștri, onoarea e de partea noastră”, i-a spus preșdintele Donald Trump lui Klaus Iohannis, în momentul primirii la Casa Albă.

De remarcat faptul că președintele SUA a folosit formule la superlativ.

UPDATE - Vizita de lucru a lui Klaus Iohannis deja devine una oficială prin declarațiile care vor avea loc după întâlnirea cu Donald Trump.

Asta pentru că vizita a început sub bune auspicii, pentru că șeful statului român a avut parte de o primire călduroasă din partea liderului american, un aliat cu care avem o relație minunată, după cum a spus chiar Donald Trump, la întâlnirea cu jurnaliștii.

Acum are loc întânirea dintre cei doi președinți, Donald Trump și Klaus Iohannis.

UPDATE - Mașina în care se află președintele Klaus Iohannis a ajuns la Casa Albă, președintele a coborât după ce ușa i-a fost deschisă, iar Donald Trump îl aștepta.

Președintele SUA l-a atins pe umărul drept pe Iohannis, după care l-a invitat să privească spre operatori și camere TV, pentru fotografii.
------

Știrea inițială

Oana Stancu Zamfir a difuzat, la emisiunea Exces de putere, de la Antena 3, imagini în direct de la Casa Albă, acolo unde președintele Klaus Iohannis se întâlnește cu omologul său american.

Începe întâlnirea care poate schimba soarta României

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole