Antena 3 CNN Politică Ședința de la Cotroceni s-a încheiat! Ce au stabilit liderii formațiunilor politice

Ședința de la Cotroceni s-a încheiat! Ce au stabilit liderii formațiunilor politice

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 10:35 10 Dec 2020 Modificat la 10:35 10 Dec 2020

Update 10.25: Sedința de la Cotroceni s-a încheiat. Din primele informații se pare că astăzi a avut loc o primă discuție la Palatul Cotroceni, urmând ca zilele următoare liderii formațiunilor să se întâlnească pentru a stabili exact cum se vor împărți portofoliile. De asemenea, vor avea loc și negocieri care, potrivit surselor politice, ar trebui să aibă loc la începutul săptămânii următoare. 

Update 8.15: La întâlnirea programată în această dimineață la Cotroceni va participa și Kelemen Hunor. 

Întâlnirea va avea loc chiar înainte de plecarea președintelui la Consiliul European, la Bruxelles. 

Florin Cîțu a fost propus ca premier după votul conducerii Biroului Politic Național al PNL. Singurul care s-a abținut a fost Dan Motreanu, al cărui nume era vehiculat pentru această funcție. Acesta a explicat că nu are nimic împotriva lui Florin Cîțu, dar nu l-a votat ”din principiu pentru democrație”. 

În aceeași ședință conducerea PNL a decis ca Ludovic Orban să fie susținut de partid pentru șefia Camerei Deputaților. 

”Sunt onorat de această nominalizare”

”Sunt onorat de această nominalizare și bineînțeles, în continuare, obiectivul principal este să formăm acestă majoritate parlamentară, pentru a avea cât mai repede un guvern”, a declarat Florin Cîțu imediat după ce a fost nominalizat de Partidul Național Liberal pentru funcția de premier. 

Decizia liberalilor de a-l propune pe Florin Cîțu în această funcție a venit în urma discuțiilor șefului PNL, Ludovic Orban, și președintele României, Klaus Iohannis. Iar nominalizarea s-a bătut în cuie printr-un joc cu biletele între cei doi. 

”A fost propunerea președintelui. Mi s-a părut foarte interesantă, ca fiecare să scrie separat, fără să vedem unul ce scrie celălalt, propunerea de premier”. spune Orban.

În plus, mai adaugă fostul premier, această decizie nu este una întâmplătoare. 

”Va urma o perioadă dificilă, în care este nevoie de o bună cunoaștere a administrației, a situației finanțelor publice, este nevoie de un premier care să aibă credibilitate în fața mediului de afaceri, în fața instituțiilor financiare internaționale. Să nu uităm că domnul ministrul Cîțu a purtat negocieri extrem de importante și cu partenerii europeni, și cu insituții internaționale. De asemenea, domnul ministru Cîțu a reușit, alături de Banca Națională, de Guvern, să mențină ratingul de țară într-o situație extrem de dificilă pentru România”, a declarat Ludovic Orban.

În luna martie, Florin Cîțu a mai fost desemnat premier de președintele Klaus Iohannis, dar și-a retras candidatura cu câteva minute înaintea votului de învestitură din Parlament. 

Cîțu și-a justificat atunci hotărârea pe Facebook, spunând că gestul său de a renunța la mandatul de premier desemnat trebuie interpretat în contextul prin care trece astăzi România. Și că Ludovic Orban trebuie să fie premier. 

Florin Cîțu a ieșit în evidență și după ce s-a fotografia plin de entuziasm cu ocazia mai multor evenimente politice. 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole