Antena 3 CNN Coronavirus Locul din Europa unde nu există niciun caz de COVID-19. ”Turiștii nu mai vin, suntem singuri”

Locul din Europa unde nu există niciun caz de COVID-19. ”Turiștii nu mai vin, suntem singuri”

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 13:18 09 Mar 2021 Modificat la 13:23 09 Mar 2021

Din luna martie a anului trecut și până acum doar o singură persoană a fost testată pozitiv cu noul virus în Kastellorizo, o micuță insulă grecească aflată aproape de coasta de sud a Turciei. Pacientul a fost imediat izolat, astfel că virusul nu s-a răspândit.

”Turiștii nu mai vin, suntem singuri. Nu avem cui să vindem peștele. Orice prind nu are nicio valoare. Sperăm că oamenii se vor întoarce la vară, pentru că iau aproape tot peștele prins”, a spus un pescar, potrivit euronews.com.

Toată populația a fost vaccinată

Kastellorizo ​​susține propunerea guvernului grec de eliberare a unui certificat de vaccinare, care să readucă turiștii pe micuța insulă.

”Vaccinarea ne-a ajutat psihologic, ne simțim mult mai bine. Înainte, tot timpul eram anxioși, simțeam teamă și nesiguranță. Nu puteam face față unui număr mare de cazuri COVID-19. Cred că lucrurile se vor îmbunătăți. Suntem în favoarea certificatului de vaccinare. Mulți dintre locuitorii noștri l-au obținut. Pentru localități mici, precum Kastellorizo, este important să știm că turiștii care vin au fost vaccinați”, a declarat viceprimarul insulei, Stratos Amigdalos.

Coronavirus în România, 9 martie 2021. Grupul de Comunicare Strategică a publicat ultimul bilanţ al pandemiei de COVID-19, iar ultimele date arată că au fost înregistrate 4.989 cazuri noi, 93 decese, 1.126 de persoane internate la ATI, în România, în ultimele 24 de ore.

Coronavirus în România, 9 martie 2021. Aproape 5000 de noi cazuri de infectare în ultimele 24 de ore!

Până astăzi, 9 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 835.552 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 767.219 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.989 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.003 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 21.056 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

Citiți și: Avertisment de la OMS: "Suntem într-un moment periculos. Oamenii s-au săturat de carantină"

Citește mai multe din Coronavirus
» Citește mai multe din Coronavirus
TOP articole