Antena 3 CNN Actualitate Instanța Supremă a respins cererea DNA de emitere a unui nou mandat de arestare preventivă pe numele lui Sebastian Ghiță

Instanța Supremă a respins cererea DNA de emitere a unui nou mandat de arestare preventivă pe numele lui Sebastian Ghiță

2 minute de citit Publicat la 15:15 22 Iun 2017 Modificat la 15:15 22 Iun 2017

Update: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a respins, joi, propunerea procurorilor DNA Ploieşti de emitere a unui nou mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele fostului deputat Sebastian Ghiţă în dosarul cunoscut sub numele "Ghiţă-Ponta-Blair".

Iniţial, pe 6 iunie, un judecător de la Instanţa supremă a decis emiterea unui mandat pe numele lui Ghiţă în acest dosar, însă fostul deputat a făcut contestaţie, admisă joi de un alt complet de judecată de la ÎCCJ. Decizia este definitivă.

După ce a fugit din ţară, pe numele lui Ghiţă au fost emise două mandate de arestare în lipsă, unul dat de Înalta Curte şi unul de Curtea de Apel Ploieşti. Fostul deputat se află în prezent în Serbia, de unde autorităţile române încearcă să îl extrădeze.

Sebastian Ghiţă a fost eliberat, în luna mai, din arestul Poliţiei de la Belgrad în schimbul unei cauţiuni de 200.000 de euro. El are obligativitatea de a nu părăsi capitala Serbiei şi de a se prezenta la poliţie la datele de 1 şi 15 ale fiecărei luni până la soluţionarea dosarului ce i-a fost deschis în instanţă pentru utilizarea unei identităţi false. Sebastian Ghiţă le-a declarat judecătorilor sârbi că nu este de acord cu cererea de extrădare formulată de Ministerul Justiţiei din România întrucât "este persecutat politic".

În dosarul cunoscut sub numele "Ghiţă-Ponta-Blair", fostul deputat este cercetat pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de folosire, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect şi instigare la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

Știre inițială: Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt aşteptaţi să se pronunţe, joi, în dosarul în care fostul deputat Sebastian Ghiţă a contestat emiterea mandatului de arestare în lipsă pe numele său în dosarul în care este cercetat alături de fostul premier Victor Ponta pentru fapte de corupţie în legătură cu vizita în România a fostului prim-ministru britanic Tony Blair, scrie News.ro.

Magistraţii instanţei supreme ar urma să decidă, joi, dacă admit sau resping contestaţia formulată de către fostul deputat Sebastian Ghiţă, prin intermediul avocaţilor, la emiterea mandatului de arestare în lipsă pe numele său în dosarul privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România.

ICCJ a amânat, miercuri, pronunţarea cu privire la contestaţia formulată de către Sebastian Ghiţă la mandatul de arestare în lipsă emis pe numele său în dosarul în care fostul parlamentar este cercetat pentru corupţie alături de fostul premier Victor Ponta.  

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole