Judecătoria sectorului 5 a admis joi cererea de acordare a personalității juridice Asociației "Black Sea Regional Cooperation Projects 2020", condusă de fostul premier Victor Ponta.
"Admite cererea formulata de Asociația Black Sea Regional Cooperation Projects 2020. Dispune înscrierea ca persoană juridică în registrul special al instanței a asociației cu denumirea Asociația Black Sea Regional Cooperation Projects 2020. Cu apel care se depune la Judecătoria sector 5 București în 5 zile de la pronunțare pentru petentă și de la comunicare pentru Ministerul Public", se arată în decizia luată de judecători.
Actele de înființare a acestei fundații au fost depuse în instanță pe data de 15 decembrie 2015.
Fundația pe care fostul premier Victor Ponta o va lansa se va numi Black Sea Regional Project.
Victor Ponta va îndeplini funcția de președinte al acestei asociații, care se va axa pe proiecte internaționale. Vicepreședinții acestei asociații ar urma să fie Nicolae Bănicioiu, fostul ministru al Sănătății, și Daniel Constantin, fost ministru al Agriculturii în Guvernul Ponta.