Antena 3 CNN Actualitate Inspecția Judiciară cere sancționarea șefului de la DNA Ploiești, procurorul Lucian Onea

Inspecția Judiciară cere sancționarea șefului de la DNA Ploiești, procurorul Lucian Onea

<1 minut de citit Publicat la 17:12 05 Apr 2018 Modificat la 17:12 05 Apr 2018

Inspecția Judiciară cere sancționarea șefului DNA Ploiești, procurorul Lucian Onea.

Inspectorii cer membrilor CSM să îl sancționeze pe acesta, după ce a fost cercetat în urma dezvăluirilor apărute în presă.

"Pe rolul Inspecţiei Judiciare au fost identificate 10 lucrări, în etapa verificărilor prealabile, având ca obiect activitatea sau conduita procurorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti. Apreciind că există indiciile săvârşirii unor abateri disciplinare, inspectorii judiciari au dispus într-o lucrare începerea cercetării disciplinare faţă de procurorii Lucian Gabriel Onea, Alfred Savu şi Mircea Negulescu. La finalizarea cercetării disciplinare, în funcţie de rezultatul verificărilor, inspectorii judiciari pot dispune fie admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, fie respingerea sesizării în cazul în care se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii disciplinare", spuneau inspectorii judiciari în momentul începerii cercetării.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole