Antena 3 CNN Life INSP recomandă măsuri de prevenire pentru HMPV în urma cazurilor raportate în România

INSP recomandă măsuri de prevenire pentru HMPV în urma cazurilor raportate în România

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 22:54 10 Ian 2025 Modificat la 22:54 10 Ian 2025

Institutul Național de Sănătate Publică a făcut, vineri, o serie de clarificări privind Metapneumovirusul uman (HMPV), un virus respirator confirmat şi în România, în București și Oradea. În acest context, instituția recomandă măsuri de prevenire pentru a proteja populația, având în vedere sezonul rece. 

Potrivit INSP, primul caz detectat și raportat, în luna noiembrie, în cadrul sistemului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute severe (SARI) este din București. Un al doilea caz din București a fost confirmat ieri, 9 ianuarie 2025, de către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” iar cazul din Oradea este în curs de validare.

HMPV este un virus respirator obișnuit pe care îl urmărim în cadrul sistemului de supraveghere a infecțiilor respiratorii acute severe (SARI). Acesta a fost detectat la un număr mic de cazuri, începând din sezonul 2013-2014. Atunci au fost doar 15 cazuri în intreg sezonul, în alți ani sub 10 iar în sezonul 2024-2025 au fost confirmate, până la această dată, două cazuri.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, nivelul infecțiilor respiratorii acute, inclusiv cauzate de Metapneumovirusul uman (hMPV), în China este în limitele așteptate pentru sezonul de iarnă, fără modele neobișnuite de izbucniri epidemice.

Autoritățile chineze au confirmat că sistemul sanitar nu este copleșit, iar spitalizările sunt în prezent mai puține decât în perioada similară a anului trecut. Nu au fost declarate situații de urgență și, în consecință, nu au fost declanșate nici măsuri de răspuns la acestea, transmite instituţia. 

INSP – Institutul Național de Sănătate Publică recomandă respectarea următoarelor măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor:

  • Spălarea regulată a mâinilor cu apă și săpun;
  • Respectarea igienei tusei și a strănutului: acoperirea nasului și a gurii cu un șervețel în timpul tusei și al strănutului și aruncarea lui după utilizare sau acoperirea în totalitate a nasului și a gurii în plica cotului în timpul strănutului;
  • Aerisirea zilnică a încăperilor;
  • Evitarea locurilor aglomerate;
  • Adresarea la medicul de familie la apariția simptomelor respiratorii, pentru a stabili recomandările necesar a fi urmate;
  • Evitarea intrării în colectivitate și în alte locuri aglomerate a persoanelor care au semne și simptome sugestive pentru gripă (febră, strănut, tuse, dureri în gât, dureri musculare) până la dispariția acestora și adresarea la medicul de familie.
  • Îndemnăm populația să respecte măsurile de prevenire și să contacteze medicul de familie în cazul apariției simptomelor respiratorii.
Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole