Antena 3 CNN Actualitate Locale Înşelăciune prin metoda "oala" | Un escroc a crescut instant prețul produselor la 3.000 de euro, de la 600 de lei, în Alba

Înşelăciune prin metoda "oala" | Un escroc a crescut instant prețul produselor la 3.000 de euro, de la 600 de lei, în Alba

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 14:51 02 Iun 2023 Modificat la 14:51 02 Iun 2023

Este vorba despre clasicul vânzător de tacâmuri și oale, care caută clienți în mod special, oameni în vârstă, le spune un preț, iar apoi îi determină să plătească mai mult. 

Bătrânul și-a dat seama că a fost victima unei înșelăciuni și a anunțat poliția.

Potrivit IPJ Alba, la data de 31 mai 2023, poliţiştii de investigaţii criminale din Abrud au identificat un bărbat de 40 de ani, din Crăciunești, județul Mureș, ca persoană bănuită de săvârșirea unei fapte de înșelăciune a cărei victimă a fost un vârstnic de 73 de ani, din Abrud.

Citeşte şi: Cum au furat din magazin, doi români, cu ajutorul caselor self checkout, în Brașov

Se pare că, la data de 19 mai 2023, bărbatul i-ar fi oferit vârstnicului un set de tacâmuri, unul de cuțite și un set de oale, contra sumei de 600 de lei.

Ulterior, când victima a vrut să achite banii, i-ar fi spus că prețul este, de fapt, 3.000 de euro, determinându-l să scoată bani de la bancomat.

În final, vârstnicul a plătit 2.400 de lei, iar ulterior și-a dat seama că a fost înșelat și a sesizat poliția.

Citeşte şi: Un român şi-a cumpărat un BMW cu 10.000 de euro mai ieftin, dar a rămas şi fără maşină, şi fără bani, când s-a întors acasă

În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, întregul prejudiciu a fost recuperat și restituit păgubitului.

 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole