Antena 3 CNN Life Culinar Încă o insectă a fost autorizată ca ingredient alimentar pe piaţa din UE

Încă o insectă a fost autorizată ca ingredient alimentar pe piaţa din UE

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 15:18 11 Feb 2022 Modificat la 15:19 11 Feb 2022

Greierele de casă (Acheta Domesticus) este a treia insectă care a fost aprobată cu succes pentru consum, după aprobările emise în luna iulie a anului trecut pentru viermele galben uscat şi în luna noiembrie pentru lăcusta călătoare.

În cazul greierelui de casă, autorizaţia de consum este valabilă atât sub formă congelată, uscată sau pudră.

Această autorizaţie a Comisiei Europene a fost susţinută de statele membre în data de 8 decembrie 2021, după o evaluare amănunţită realizată de Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) care a ajuns la concluzia că consumul acestei insecte este sigur pentru utilizările cerute de compania care a formulat solicitarea. Produsele care conţin acest nou aliment trebuie să fie etichetate corespunzător şi să menţioneze posibilele reacţii alergice.

În ultimii ani, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a descoperit că insectele sunt o sursă de alimente hrănitoare şi sănătoase cu un conţinut bogat de grăsimi, proteine, vitamine, fibre şi minerale. În plus, insectele constituie o parte importantă a dietei zilnice pentru sute de milioane de persoane din întreaga lume.

De asemenea, în contextul strategiei „De la ferma la farfurie”, insectele au fost indentificate drept o sursă alternativă de proteine care ar putea facilita tranziţia spre un sistem alimentar mai sustenabil.

Citește mai multe din Culinar
» Citește mai multe din Culinar
TOP articole