Antena 3 CNN Actualitate Astăzi încep înscrierile în programul Rabla pentru electrocasnice

Astăzi încep înscrierile în programul Rabla pentru electrocasnice

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 07:54 17 Iun 2022 Modificat la 20:18 20 Noi 2022

Programul Rabla pentru Electrocasnice 2022. Începând de vineri, 17 iunie, ora 10:00. Administrația Fondului pentru Mediu organizează o nouă sesiune pentru Programul național de înlocuire a echipamentelor electrice și electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic.

Persoanele fizice au la dispoziție șapte zile în vederea înscrierii în program prin crearea contului de utilizator în aplicația informatică.

“Având în vedere interesul manifestat față de acest program și succesul uriaș pe care acesta l-a avut în edițiile trecute în rândul populației, am luat hotărârea de a mări bugetul alocat la 100 milioane pentru cele două sesiuni din acest an, cu 25 de milioane mai mult față de anul trecut. Prin acest program promovăm reducerea consumului de energie prin înlocuirea echipamentelor electrice și electronice uzate și mari consumatoare de energie cu altele noi, cu un consum mult mai scăzut. Toți cei interesați să participe în program, în oricare dintre etape, trebuie să își creeze un cont de utilizator. Este foarte important acest pas, deoarece prin intermediul acestui cont veți putea selecta electrocasnicele dorite în fiecare dintre cele trei etape. În cazul în care aveți deja un cont de utilizator, creat în edițiile anterioare ale programului, nu trebuie să vă creați alt cont, ci doar să vă autentificați utilizând adresa de e-mail și parola setată de dumneavoastră. În cazul în care ați uitat datele contului, acestea pot fi recuperate urmând pașii descriși în aplicația informatică”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu, potrivit Mediafax

După înscrierea solicitanților prin crearea conturilor de utilizator, demarează etapele de selecție, în aplicația informatică, a voucherelor aferente echipamentelor incluse în program.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole