Antena 3 CNN Actualitate Social Au început înscrierile pentru observatorii electorali independenți la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024

Au început înscrierile pentru observatorii electorali independenți la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 09:55 13 Apr 2024 Modificat la 09:55 13 Apr 2024

Coaliția este formată din organizații cu experiență din toată țara: Expert Forum (București), Asociația Civica (Iași), Asociația Rădăuțiul Civic (Suceava), Centrul pentru Studiul Democrației (Cluj-Napoca) și Centrul pentru Resurse Civice (Constanța), care mobilizează resurse și expertiză la nivel național și în străinătate pentru a acredita observatori care vor avea un rol esențial în monitorizarea alegerilor.

Cine sunt observatorii și cum se înscriu cei interesați?

Observatorul este un cetățean cu drept de vot care nu face parte din vreun partid politic. Rolul său este să fie prezent în secția de votare și să urmărească corectitudinea procesului electoral, fără a interveni direct în desfășurarea operațiunilor electorale.

Persoanele care doresc să se înscrie ca observator nu trebuie să fie implicate activ în campania electorală a unui partid sau candidat în aceste alegeri. Există și un Cod de Conduită care detaliază tot ce ține de statutul de observator. Activitatea de observator este incompatibilă cu cea de candidat (chiar și independent), delegat din partea unui partid politic, de operator de calculator sau de membru al unui birou electoral.

Înscrierea ca observator se face exclusiv online, prin platforma observatori.votcorect.ro. Cei interesați vor completa un formular în care vor furniza datele necesare acreditării. În plus, formularul conține întrebări care ne ajută să organizăm mai eficient procesul de observare. Echipa Vot Corect va verifica fiecare profil în parte înainte de a acorda acreditarea.

"În primul rând, activitatea nu este remunerată, ci se bazează pe voluntariat.

Însă ne asigurăm că observatorii noștri sunt pregătiți și informați pentru a face față provocărilor zilei votării și oferim acces la training și la materiale necesare pentru îndeplinirea cu succes a tuturor sarcinilor (precum un Manual al Observatorului) sau asistență electorală, inclusiv prin intermediul unui call center care va funcționa pe toată durata zilei alegerilor.

Fiecare observator va completa fişe de observare sau va putea utiliza aplicația pentru smartphone Vote Monitor, realizată de Code for Romania, pentru a colecta date din secțiile de votare.", au transmis reprezentanții coaliției.

Care este perioada de înscrieri? 

Perioada de înscrieri este deschisă începând din 9 apriliei și se încheie astfel:

  • termenul limită general este vineri, 31 mai (inclusiv) – ecusonul de observator va fi transmis prin poștă
  • pentru observatorii din București sau dintr-un alt oraș unde există parteneri, iar observatorii își pot ridica acreditarea personal (și nu o trimitem noi prin poștă): miercuri, 5 iunie.
  • observatorii care își vor desfășura activitatea în străinătate – 29 mai.

De ce este importantă observarea independentă pentru o democrație solidă? 

"Acreditarea observatorilor este procesul prin care cetățenii activi, neafiliați politic, sunt împuterniciți să urmărească desfășurarea corectă a alegerilor. Observatorii monitorizează deschiderea secțiilor de votare, procesul de votare, numărarea voturilor și raportarea rezultatelor, asigurându-se că toate aceste etape respectă legislația în vigoare.

Datele colectate din secțiile de votare ne permit să tragem concluzii cu privire la modul în care s-au organizat alegerile și să publicăm un raport de observare, care va include și recomandări și care va contribui la îmbunătățirea proceselor electorale viitoare.

Observatorii acreditați de coaliția VotCorect fac parte dintr-un efort mai larg de protejare a integrității electorale și de promovare a transparenței în procesul democratic. Experiența acumulată și rapoartele publicate de Expert Forum și parteneri au contribuit semnificativ la îmbunătățirea legislației electorale și la creșterea corectitudinii proceselor electorale. În 2024 vom continua să protejăm integritatea alegerilor.", a mai transmis Coaliția VotCorect.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole