Antena 3 CNN Actualitate Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ministerul Educației a publicat procedura și calendarul înscrierilor - Document

Încep înscrierile la clasa pregătitoare! Ministerul Educației a publicat procedura și calendarul înscrierilor - Document

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 22:21 12 Mar 2021 Modificat la 22:46 12 Mar 2021

Procesul înscrierilor la clasa pregătitoare 2021 începe în data de 17 martie 2021, când urmează să fie afișate informațiile menționate mai sus.

În perioada 29 martie - 28 aprilie 2021, părinții, tutorii legal instituiți sau reprezentanții legali vor putea completa, depune sau transmite cererile-tip de înscriere.

Cererile vor putea fi transmise online sau depuse la unitatea de învățământ la care aceștia solicită înscrierea copiilor, menționează Ministerul Educației.

Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2021, inclusiv, au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile legii și ale metodologiei.

Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021, inclusiv, pot să își înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător.

Procesul de înscriere în învățământul primar nu este condiționat de frecventarea grupei mari a învățământului preșcolar.

Vezi aici metodologia integrală stabilită de Ministerul Educației Naționale

Prima etapă a procesului de înscriere

10 – 11 mai 2021 – Procesarea de către Comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice și repartizarea copiilor la școala de circumscripție;

11 – 18 mai 2021 – Procesarea la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse/transmise de părinți/ tutori legal instituiți/reprezentanți legali, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere;

20 mai 2021 – Afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere.

A doua etapă a procesului de înscriere

21 mai 2021 – Comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborate de inspectoratul școlar;

24 mai – 31 mai 2021 – Depunerea sau transmiterea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă;

4 iunie 2021 – Afișarea, la fiecare unitate de învățământ, a listelor finale pentru clasa pregătitoare.

În perioada 1 septembrie – 10 septembrie 2021 vor avea loc centralizarea și soluționarea, de către inspectoratul școlar, a cererilor părinților, tutorilor legal instituiți sau reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ.

Actele necesare la dosarul de înscriere

Dosarul de înscriere trebuie să cuprindă următoarele documente:

  • Cererea de înscriere la clasa pregaătitoare
  • Cererea de evaluare a copilului în vederea înscrierii la clasa pregaătitoare
  • Declarația pe proprie răspundere a părintelui sau tutorelui
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole