În luna februarie 2024, faţă de luna precedentă, nivelul câştigului salarial mediu net a fost influențat, în aproape egală măsură, atât de creşteri, cât și de scăderi, potrivit cifrelor de la Institutul Național de Statistică, publicate vineri.
Astfel, creșterile câştigului salarial mediu net din activităţile sectorului economic au fost determinate de acordarea de prime ocazionale (prime anuale, al 13-lea salariu sau prime pentru performanțe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), precum și de realizările de producţie ori încasările mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:
- cu 29,2% ȋn activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, cu 28,3% în fabricarea produselor din tutun, respectiv cu 12,8% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale);
- între 3,0% și 8,5% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, tranzacţii imobiliare, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea substanţelor şi a produselor chimice;
- între 1,5% și 3,0% în tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnașamentelor şi încălțămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), construcţii, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură).
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna ianuarie 2024 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de premii ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanțe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri.
De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:
- cu 7,7% în telecomunicaţii;
- între 4,5% și 6,5% în extracţia minereurilor metalifere, industria metalurgică, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, activităţi de servicii anexe extracţiei;
- între 1,5% și 4,5% transporturi aeriene, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de poștă şi de curier, extracţia cărbunelui superior şi inferior, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor; activităţi de recuperare a materialelor reciclabile (inclusiv activităţi şi servicii de decontaminare), fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente.
În sectorul bugetar, în luna februarie 2024, câştigului salarial mediu net a crescut uşor comparativ cu luna precedentă în administraţia publică (+0,6%), în timp ce în sănătate şi asistență socială (-0.9%), respectiv în învăţământ (-0,4%) a înregistrat uşoare scăderi.
Comparativ cu luna februarie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 14,2%.
În luna februarie 2024, câştigul salarial mediu brut a fost 7990 lei, cu 14 lei (+0,2%) mai mare decât în luna ianuarie 2024.