Antena 3 CNN Actualitate Înmormântări cu dar într-o comună din România. Familiile îndoliate primesc plicuri cu bani

Înmormântări cu dar într-o comună din România. Familiile îndoliate primesc plicuri cu bani

Andreea Borboros
<1 minut de citit Publicat la 14:26 17 Oct 2022 Modificat la 14:39 17 Oct 2022

În Ghioroc, judeţul Arad, oamenii au renunţat la tradiţia cumpărării coroanelor de flori la înmormântări şi au decis să doneze bani către familiile îndoliate.

La aproape doi ani de la apelul primarului către locuitorii din comuna Ghioroc apar şi primele rezultate. Primăria înregistrează facturi mult mai mici la ridicarea deşeurilor din cimitir, cantitatea fiind cu 70% mai mică decât în trecut atunci când oamenii ofereau coroane cu flori la înmormântări.

Locuitorii au apreciat această idee şi o consideră oportună pentru că, spun ei, banii pe care i-ar fi plătit pentru coroanele cu flori sunt mult mai utili familiilor îndoliate.

Primarul a cerut ca la interiorul capelelor să fie montate cutii speciale, acolo unde oamenii pot dona contravaloarea coroanelor şi pot să le ofere familiilor un mesaj de condoleanţe. Această idee a fost preluată şi de locuitorii din Lugoj, care de ceva vreme au renunţat să mai ofere coroane de flori.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole