Antena 3 CNN Actualitate Inițiativă inedită: Pădurea merită un minister de sine stătător

Inițiativă inedită: Pădurea merită un minister de sine stătător

2 minute de citit Publicat la 13:30 18 Ian 2016 Modificat la 13:30 18 Ian 2016
Pădurea merită un minister de sine stătător și, din punctul meu de vedere, domeniul forestier nu trebuie să se mai plimbe între ministere, a afirmat, luni, în cadrul evenimentului dedicat împlinirii a 25 de ani de mediu în România, Doina Pană, fost ministru al Mediului în decursul anului 2014, informează Agerpres.

'Pădurea va rămâne în sufletul meu mai mult decât școala și ingineria. Am avut un mandat de 9 luni, cât o sarcină. Bucuria mea este că am lăsat în urmă doi gemeni: Radarul pădurilor și noul Cod Silvic. Acești doi copii pot salva împreună pădurile. Imaginația celor care vor să taie pădurile nu are limite.

Un al doilea lucru pe care l-am realizat este accesul populației pentru salvarea pădurii, introducerea numărului de urgență 112 pentru populația ce poate suna să reclame transporturi ilegale de lemn. Noul Cod Silvic a fost o bătălie uriașă cu mafia transpartinică pe toate palierele.

El este în vigoare, însă tristețea mea este că, după mai bine de jumătate de an, nu are legislația subsecventă. Sunt de părere că domeniul pădurilor nu trebuie să se mai plimbe între ministere. Din punctul meu de vedere, pădurea merită un minister de sine stătător, pentru că nu este numai de interes național, ci și principala cauză care poate conduce la un mediu curat, la mai puține inundații, cu pagube mai mici', a declarat Pană.

Pe de altă parte, fostul ministru al Mediului a spus că educația în școli este necesară pentru a schimba mentalități față de protecția mediului.

'Ca nerealizări pot să spun că mi-ar fi plăcut să scot și un Radar al balastierelor. Vreau să continui în Parlament să schimb mentalitatea pentru mediu, prin școală. Trebuie o pedagogie a pădurii. Fiecare copil de clasa a treia din Germania, de exemplu, petrece o zi pe săptămână în pădure, învață să cunoască natura', a precizat Doina Pană.

Asociația Planeta Verde, împreună cu Asociația Română de Mediu și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor /MMAP/ organizează, luni, la Opera Națională din București, evenimentul de marcare a 25 de ani de mediu în România.

Pe agenda evenimentului se află prezentarea unei radiografii a domeniului Mediu, pentru perioada 1990 — 2015, la care participă toți foștii miniștri de resort, precum și actualul ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca — Palmer.

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole