Antena 3 CNN Emisiuni Sfat de sănătate Îngrijirea dinților la copii. Sfaturi preţioase de la medicul stomatolog Valentin Sava

Îngrijirea dinților la copii. Sfaturi preţioase de la medicul stomatolog Valentin Sava

Andreea Cigolea
2 minute de citit Publicat la 10:47 16 Iul 2021 Modificat la 10:47 16 Iul 2021

În cadrul emisiunii "Sfat de sănătate cu Andreea Cigolea", la Antena 3,  medicul stomatolog Valentin Sava a adus informaţii inedite despre igiena dentară, trucuri la care nu ne-am fi gândit cu privire la modul în care se face perierea dinţilor şi sfaturi pentru ca celor mici să nu le fie frică de stomatolog. 

Recomandarea ar fi ca prima vizită la cabinetul stomatologic pediatric să fie în jurul vârstei de 1 an. Ne putem da seama de anumite afecţiuni gen demineralizări, carii incipiente sau fren restrictiv care pot să îi afecteze în timp pe cei mici. 

Problemele ortodontice apar după vârsta de 7 ani

În perioada dinţilor de lapte nu putem discuta de probleme ortodontice, dacă dinţii cresc sau nu strâmb, mai degrabă de nişte probleme vicioase care ar putea să afecteze dinţii ca poziţionare. Medicul Valentin Sava recomandă ca în jurul vârsteiu de 7 ani copii să facă prima lor vizită la ortodont.

Cum facem igiena corectă a dinţilor copiilor 

Igienizarea la copii se face dinainte de apariţia dinţilor, chiar de la naştere se pot igieniza inclusiv gingiile nu neapărat dinţii, astfel încât să se menţină un mediu cât mai curat în gura copilului. Se poate folosi tehnica clasică cu un tifon ud pus pe deget, există şi nişte şerveţele speciale în comerţ pentru igiena orală a bebeluşului. Şi cu cât creşte introducem un degetar, iar uşo-uşor şi periuâa de dinţi.

Cu privire la pasta de dinţi potrivită celor mici, cu fluor sau nu, medicul stomatolog atrage atenţia că fluorul este foarte important pentru a mineraliza dinţi şi a ajuta la întărirea lor.  Părinţii trebuie să fie însă atenţi la concentraţia de fluor din pastele de dinţi pentru copii. Recomandarea ar fi de 1000 PPM  (parts per million), cantitate de fluor de la primul dinte. 

Dacă există părinâi care nu doresc folosirea fluorului şi au anumite dubii, pot folosi alternativ paste cu şi fără această substanţă. "Aş alterna, nu aş renunţa complet la pasta de dinţi cu fluor", spune Valentin Sava.

Ce înseamnă un periaj corect al danturii

De-a lungul timpului s-au schimbat un pic tehnicile de periaj şi atunci există nişte reguli simple.

În primul rând deşi noi eram obişnuiţi să udăm periuţa de dinţi, nu mai este indicat să facem asta! Periuţa trebuie să fie uscată pentru că pasta de dinţi conţine apă şi mai avem şi salivă în gură. Dacă punem apă o să facem mai multă spumă, nu o să curăţăm mai bine dinţii. 

S-a demonstrat că puterea pastei de dinţi constă în a ajuta dinţii prinb minerale şi prin fluor, aşa că după periere este indicat să nu clătim gura imediat: eliberăm excesul din gură şi aşteptăm 5-10 minute cu pasta pe dinţi pentru a ne ajuta să mineralizăm dinţii. 

Ca periaj, periuţa se ţine în unghi de 45 de grade şi este foarte important să nu ratăm nicio suprafaţă. 

Pentru copii se poate începe cu o periuţă clasică şi să o adaptăm uşor nevoilor lor, să ajungem şi la o periuţă electrică 

Cariile la copii evoluează mai repede ca la adulţi 

Deoarece stratul de smalţ şi cel de dentină sunt mult mai subţiri la dinţii de lapte şi cariile celor mici evoluează mai rapid. Cu cât se intervine mai repede cu atât este mai bine. Complicaţiile de acest gen pot afecta vorbirea şi masticaţia, deci nu este indicat ca părinţii să ignore cariile dinţilor de lapte ale copiilor. 

 

Citește mai multe din Sfat de sănătate
» Citește mai multe din Sfat de sănătate
TOP articole