Antena 3 CNN Sport Tenis Înfrângeri pe linie pentru tenismenele românce la turneul ITF de la Santa Margherita

Înfrângeri pe linie pentru tenismenele românce la turneul ITF de la Santa Margherita

<1 minut de citit Publicat la 14:30 30 Mar 2017 Modificat la 14:30 30 Mar 2017

Toate cele patru jucătoare române de tenis prezente pe tabloul principal de simplu al turneului ITF de la Santa Margherita (Italia), dotat cu premii totale de 25.000 de dolari, au pierdut meciurile susținute, ieri, în runda inaugurală.

Andreea Mitu (25 ani, 227 WTA) a pierdut cu 6-3, 6-4 în fața elvețiencei Tess Sugnaux (22 ani, 429 WTA), jucătoare venită din calificări.

Cristina Dinu (24 ani, 266 WTA) a ratat și ea în fața unei jucătoare mai slab clasată, Katharina Hobgarski (19 ani, 327 WTA), cu 4-6, 6-3, 6-1, venită din calificări.

Irina Maria Bara (22 ani, 240 WTA) a fost eliminată de o jucătoare venită din faza preliminară, italianca Martina Di Giuseppe (26 ani, 364 WTA), care s-a impus cu 7-6 (5), 6-3.

Virginia Eliana Tica (24 ani) a fost învinsă, la rândul său, de jucătoarea canadiană Bianca Andreescu (16 ani, 234 WTA), cu 6-1, 6-0.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Tenis
» Citește mai multe din Tenis
TOP articole