Antena 3 CNN Actualitate Infractorii condamnaţi la închisoare de până la şapte ani ar putea executa pedeapsa la domiciliu

Infractorii condamnaţi la închisoare de până la şapte ani ar putea executa pedeapsa la domiciliu

2 minute de citit Publicat la 07:50 03 Apr 2020 Modificat la 07:50 03 Apr 2020

Una din condiţiile executării pedepsei la domiciliu prevede că deţinutul trebuie să aibă o pedeapsă de cel mult şapte ani.

Potrivit celor două proiecte legislative iniţiate de senatoarea PNL Alina Gorghiu, executarea pedepsei la domiciliu ar urma să fie posibilă în următoarele condiţii:

- pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 7 ani
- infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare
- infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii
- în raport cu persoana infractorului, de conduită avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apăreciază că executarea la domiciliul a pedepsei închisorii este suficientă.

Totodată, sunt prevăzute şi faptele pentru care nu se va putea dispune executarea la domiciliu a pedepsei închisorii:

- iniţial a fost dispusă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dar ulterior a fost revocată
- infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor
- faptele reprezintă infracţiuni contra vieţii, contra integrităţii corporale sau sănătăţii, infracţiuni săvârşite asupra unui membru de familie sau asupra fătului, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, infracţiuni de corupţie, infracţiuni de serviciu, trafic de persoane sau de minori, fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice, infracţiuni contra siguranţei şi integrităţii sistemelor şi datelor informatice, precum şi infracţiuni prevăzute de legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
- persoana a fost condamnată anterior pentru săvârşirea fie a infracțiunii de evadare, fie pentru cea de înlesnire ori pentru tentativă la acestea.
Termenul de supraveghere este egal cu durata pedepsei şi se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Pe această durată, condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să presteze muncă în folosul comunităţii în condiţiile stabilite de instanţă.

Pedeapsa poate fi executată şi în regim mixt.

„În raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor, precum şi de posibilităţile de îndreptare, dacă apreciază că este necesar pentru prevenirea infractorului de la săvârşirea de noi fapte penale, instanţa poate dispune individualizarea mixtă a pedepsei închisorii: În timpul săptămânii la domiciliu, iar în zilele de sâmbătă şi duminică la penitenciar”.

Proiectele legislative urmează să fie dezbătute de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, apoi trimise la promulgare, scrie Mediafax.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole