Decizia CCR privind interceptările făcute de SRI ar putea scăpa de ani grei de închisoare infractori celebri unde dosarele se bazează pe interceptarile făcute cu ajutorul ofiţerilor de informaţii.
DOSARUL MIRCEA BĂSESCU-BERCEA MONDIAL
Într-una dintre cele mai importante înregistrări din dosarul în care Mircea Băsescu a fost acuzat de trafic de influenţă, pentru mita pe care a primit-o de la familia Bercea, se vede clar cum fratele fostului preşedinte potrivea camera pusă de ofiţerii SRI.
Pe 20 iunie, fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei, după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, hotărâre pe care apărătorul lui a contestat-o la Curtea de Apel.
Pe 26 noiembrie, Curtea de Apel Constanţa a decis ca Mircea Băsescu, aflat în arest preventiv din 20 iunie, să fie judecat în arest la domiciliu, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul lui Marian Căpăţână, judecat în acelaşi dosar.
DOSARUL LUI POPOVICIU, CONSTRUIT PE INTERCEPTĂRI
Interceptările au fost o miză şi în dosarul lui Puiu Popoviciu, acuzat că a pus mâna, ilegal, pe 224 de hectare de teren în nordul Capitalei.
Într-una din stengorame, omul de afaceri îi spune lui Cornel Şerban, fostul şef al DGIPI, că l-ar fi scăpat pe Traian Băsescu de dosarul Flota.
Puiu Popoviciu: L-am scăpat de puşcărie, de arestare. Trebuia să fie arestat pe 19 iulie, 2004, sub influenţa lui Năstase. Traian Băsescu.
Cornel Şerban: Traian Băsescu!
Puiu Popoviciu: De aia mă bag, eu l-am scăpat!
Motoc: Dosarul Flota!
Popoviciu: Având o relaţie foarte apropiată la vremea aia cu Talpeş, nu ştiu ce. Treabă. El ştie foarte bine!
Sursa: Referatul procurorilor
DOSARUL LUI EMILIAN EVA, CONSTRUIT PE INTERCEPTĂRI
Un alt beneficiar al deciziei CCR ar putea fi procurorul Emilian Eva, arestat la puţin timp după ce a terminat de instrumentat dosarul Telepatia. Eva a fost interceptat în timp ce negocia tablouri scumpe pe mii de euro.
Emilian Eva: Al doilea, ăla care e împachetat. Ia-l şi du-i-l.
Ioan Eva: Dar ce e ăla?
Emilian Eva: Unde sunt alea albe, mă. În spate este unu' mai mare.
Ioan Eva: Aşa.
Emilian Eva: Fără 4 nu!
Ioan Eva: Stai, că sunt la tine.
Emilian Eva: Hai că ştii tu despre ce e vorba. Bine. Pa! Lui Aldea , măi!
Sursa: Referatul procurorilor
DOSARUL JUDECĂTOAREI, BAZAT PE INTERCEPTĂRI
Tot interceptările făcute de SRI arată cum judecătoarea Geanina Terceanu se temea că va fi descopertită după ce a luat şpagă de la fraţii Ioan şi Victor Becali, dar şi de la Cristi Borcea pentru a-i scăpa de pedeapsă.
Geanina Terceanu: Păi, de unde ştiau de mine?
Intermediar: Da, băi, da'. au zis că.
Geanina Terceanu: Vai de capu' meu! Nu spuneţi. nu spuneţi nimic! Asta este!
Intermediar: Băi, stai liniştită, că dacă voiam să te dau până acum, te dădeam. Stai liniştită, că nu dau nimic.
Geanina Terceanu: Ai înţeles? Deci, nu daţi în gât, că pedeapsa o dă instanţa!
DOSARUL LUI IOAN NICULAIE, CONSTRUIT PE INTERCEPTĂRI
Ioan Neculaie, patronul FC Braşov, este anchetat în dosarul prostituatelor de lux în care el şi alţi bogaţi ai României plăteau pentru nopţi fierbinţi cu manechine, fotomodele sau invitate pe la diverse emisiuni de televiziune.
Ioan Neculaie: Dă-o, să mă (...) în pozele tale. N-are nicio legătură cu realitatea, ce dracu'.
Diana Gureşoaie: Mie nu mi se pare. Iar fata nu mi se pare urâtă.
Ioan Neculaie: Dă-o dracului, că e urâtă cu spume.
Sursa: Referatul procurorilor
Ce prevede decizia CCR
Curtea Constituţională a decis că SRI nu e organ de cercetare penală şi nu poate face interceptări în dosarele aflate pe rolul instanţelor.
Decizia luată de CCR afectează deja o parte din dosarele care sunt în judecată şi care sunt bazate pe interceptări.
Judecătorii CCR spun că decizia nu se va aplica în cazul dosarele soluţionate pâna acum, dar că va produce efecte în cazul celor aflate pe rolul instanţelor de judecată.
Citiți și Șeful CCR, Augustin Zegrean: Nimeni nu va scăpa nepedepsit
CCR: SRI ARE ATRIBUŢII ÎN DOMENIUL SIGURANŢEI NAŢIONALE
Astfel, în afara Serviciului Român de Informaţii, care are atribuţii exclusiv în domeniul siguranţei naţionale, neavând atribuţii de cercetare penală, există şi alte servicii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, precum şi o multitudine de organe specializate ale statului cu atribuţii în varii domenii.
Sursă: motivare CCR
Preşedintele Curţii Constituţionale a precizat că interceptările de până acum nu au fost abuzive, dar pot fi declarate ilegale dacă se face cerere de revizuire în proces.
”Numai cel în dosarul căruia s-a pronunțat se poate face revizuire sau excepție de neconstituționalitate, restul nu mai pot face. Și alea de pe vremea lui Decebal pot fi revizuite”, a spus Zegrean.
Practic, interceptările ar putea fi excluse din dosarele aflate în instanţă, iar procurorii trebuie să găsească alte probe pentru a demonstra faptele de care sunt acuzaţi inculpaţii.
DNA şi DIICOT au anunţat că vor face în continuare interceptări, dar că au nevoie de bani şi de oameni. Mulţi bani, cam 30 de milioane de euro şi câteva sute de oameni care ar urma să vină din rândul poliţiştilor.
Chiar şi Raluca Prună declara acum ceva vreme că se gândeşte la înfiinţarea unui departament la Ministerul Justiţiei, care să se ocupe de interceptări. Kovesi spune însă că şi dacă DNA va primi 10 milioane de euro, problema interceptărilor va dura câteva luni.
ÎN CE DOSARE SE APLICĂ DECIZIA CCR
- proceselor aflate în lucru şi în instanţă
- dosarelor cu decizie definitivă dacă s-a ridicat deja o excepţie de neconstituţionalitate
ÎN CE DOSARE NU SE APLICĂ
- dosare în care care au fost pronunţate soluţii definitive
Citiți și Cine sunt politicienii de top ai României care ar putea scăpa de dosarele penale
Ce primari mai pot scăpa, după decizia CCR. Dosarele, aruncate în aer