Antena 3 CNN Emisiuni Decisiv Informații importante în scandalul cu acuzații grele la adresa fraţilor Tate: Cum a fost clasat un caz după intervenţia unui poliţist

Informații importante în scandalul cu acuzații grele la adresa fraţilor Tate: Cum a fost clasat un caz după intervenţia unui poliţist

Carmina Pricopie
1 minut de citit Publicat la 17:21 25 Ian 2023 Modificat la 17:22 25 Ian 2023

S-ar fi întâmplat înainte de primele descinderi din luna aprilie a anului trecut. Atunci, perchezițiile acasă la frații Tate au fost făcute, în mare secret, de Poliția Ilfov, la sesizarea Ambasadei Statelor Unite la București.

În acest moment, Poliția Ilfov stă pe un butoi cu pulbere pentru că, potrivit unor surse, anterior acestor percheziții, din luna aprilie o tânără ar fi scăpat cu fuga din imobilul deținut de frații Tate din Pipera.

Femeia s-ar fi dus direct la Poliția Voluntară. Acolo a reclamat faptul că era ținută împotriva voinței sale în vila din Pipera și că era obligată de către frații Tate, dar și de către celelalte 2 tinere din dosar, să producă material pornografic pentru site-urile pentru adulți.

A dat o declarație scrisă în acest sens, însă polițistul care a preluat această reclamație ar fi sunat-o pe fosta polițistă, pe fosta sa colegă și ar fi chemat-o la sediu.

Citeşte şi: Psihologul Tudorel Butoi face portretul psihologic al fraţilor Tate | Ce spune despre fetele care fac videochat

Acolo, cei doi, actualul polițist și fosta polițist, ar fi insistat asupra tinerei să-și retragă reclamația, ce ceea ce s-ar fi și întâmplat. Pentru că dosarul a fost clasat.

Zilele trecute procurorii DIICOT au cerut la instanță redeschiderea dosarului și redeschiderea urmăririi penale în acest caz.

Fraţii Tate au fost aduși astăzi la DIICOT pentru a lua parte la percheziția informatică cerută de procurori. Tristan Tate a susținut că nu există probe împotriva sa și a fratelui său și că autoritățile încearcă să le fure banii și mașinile.

La rândul său, Andrew le-a spus jurnaliștilor că "nu există justiție în România". Alături de cei doi fraţi la sediul DIICOT a fost adusă și fosta polițistă implicată în acest dosar.

Citeşte şi: Noi detalii din afacerea fraţilor Tate. Ce tarif plăteau adepţii pentru a fi bătuţi de luptători profesionişti

Citește mai multe din Decisiv
» Citește mai multe din Decisiv
TOP articole