Informații de ultimă oră în procesul dintre Laura Codruța Kovesi și jurnaliștii Antena 3.
Un judecător din dosar a făcut cerere de abținere.
Această cerere se va judeca în data de 15 martie și dacă va fi admisă dosarul va fi repus pe rol.
Dosarul se afla în termen de pronunțare.
Este vorba de procesul în care şefa DNA a cerut 1 milion de lei daune morale, după ce la emisiunea „Sinteza Zilei” s-au pus întrebări şi s-au emis opinii referitoare la cazul Mircea Băsescu - Bercea Mondial.
Procurorii au cerut toate documentele de la dosar, pe motiv că le sunt necesare în soluţionarea unui dosar penal.
Cererea procurorilor anticorupţie a venit chiar în faza finală a procesului, la care este aşteptată o pronunţare.