Lapoviţa şi ninsorile lovesc România din acest weekend.
Meteorologii au emis o informare de fenomene extreme, valabilă de sâmbătă dimineaţă până duminică la ora 20.00.
Sunt vizate în special vestul, centrul, nordul ţării şi zonele de munte.
Alina Şerban, meteorolog de serviciu la ANM, a vorbit vineri seară, la Antena 3, despre zonele cele mai afectate.
„Putem spune că această avertizare este în vigoare pentru toate zonele țării, pentru diferite elemente de prognoză. Pentru ziua de mâine (sâmbătă - n.red.) vorbim de precipitații în partea de vest, de nord și de centru a teritoriului, acolo unde vor debuta sub formă de ploaie și se vor transforma în ninsoare(...). În restul zonelor țării, vorbim de intensificări ale vântului”, a spus meteorologul.
„Dacă vorbim de drumuri blocate și zone înzăpezite vorbim de zona montană și cu precădere zona montană a Carpaților Occidentali, nordul Orientalilor și jumătatea vestică a Carpaților Meridionali. În aceste zone va ninge viscolit, vântul va avea intensificări de 80 kilometri la oră. Mare atenție pentru aceste zone”, a avertizat meteorologul Alina Șerban.
Potrivit ei, este un pasaj de vreme rece destul de scurt.
„Ține pe perioada weekend-ului, deoarece de săptămâna viitoare vremea intră din nou într-un proces de încălzire”, a mai spus Alina Șerban, meteorolog de serviciu la ANM.