Antena 3 CNN Actualitate Avertizare InfoCons! Masa de Paște, un adevărat pericol pentru sănătate | Lista celor mai nocive preparate

Avertizare InfoCons! Masa de Paște, un adevărat pericol pentru sănătate | Lista celor mai nocive preparate

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 13:59 14 Apr 2023 Modificat la 13:59 14 Apr 2023

Masa de Paște poate ajunge până la 163 E-uri, 31,86 grame de sare și 208,6 grame de zahăr, spun reprezentanții InfoCons. 

Masa de Paște începe adesea cu un aperitiv format din pâine, mezeluri (crenvurști de pui, crenvurști de porc, parizer, șuncă praga, cabanos, bacon), iar alături de acestea se găsesc câteva sosuri de ketchup, muștar și maioneză. Acest aperitiv ajunge până la 83 E-uri, 31,6 grame de sare și 69,8 grame de zahăr pentru un singur fel de mâncare.

Prin nelipsitul cozonac, înghețată, bomboane de ciocolată, croissant de ciocolată sau un iaurt cu fructe, românii ajung să consume până la 40 E-uri și 116,1 grame de zahăr doar pentru desert. Pe lângă acestea, vor consuma și un suc tip ceai, o băutură energizantă sau poate o bere cu fructe, adăugându-se încă 29 E-uri și 22,7 grame de zahăr. Astfel, doar pentru desert se consumă 69 E-uri și 138, 8 grame de zahăr.

După masa de Paște, dacă se consumă o gumă de mestecat, se adaugă încă 11 E-uri.

Astfel, Masa de Paște s-a transformat într-un festin de E-uri (aditivi alimentari), sare și zahăr. Până la 163 E-uri, 31,6 grame de sare și 208,6 grame de zahăr pentru o masă de sărbătoare cu doar câteva produse pe lângă care se pot adăuga multe altele.

Etichete: masa paste InfoCons
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole