Antena 3 CNN Economic Inflația pe luna aprilie scade la 11.2%, însă prețurile alimentelor continuă să crească

Inflația pe luna aprilie scade la 11.2%, însă prețurile alimentelor continuă să crească

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 09:25 12 Mai 2023 Modificat la 09:36 12 Mai 2023

Este vorba de o diferenţă de 3,3 procente faţă de luna martie, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Aceste date nu reflectă însă situaţia reală, având în vedere preţurile uriaşe la alimente. 

În martie 2023, am avut o rată de inflaţiei de 14,5%.

Mai mult, rata inflaţiei pentru aprilie 2023 este mai mică chiar decât în urmă cu un an, în aprilie 2022, când era de 13,8%.

Totuşi, acesta nu este un semn de relaxare, pentru că nu înseamnă că vom vedea ieftinire, ci chiar scumpiri la produsele se bază, doar că ele vor creşte punctual.

Alimentele care s-au scumpit cel mai mult în ultima lună

În topul scumpirilor care au avut loc în ultima lună la alimente sunt: zahărul, untul şi cartofii.

Preţul energiei nu a crescut, însă gazele s-au scumpit cu 11%.

Ieftiniri s-au înregistrat doar la medicament şi combustibil, cu circa 3-4%.

Cele mai importante creșteri de prețuri la alimente, din luna aprilie:

- Fructe +3,69% (+20,78% față de acum un an);

- Cartofi +2,24% (+34,15% față de acum un an);

- Carne +1,41% (+15,02% față de acum un an);

- Pâine +1,29% (+17,97% față de acum un an);

- Produse lactate +0,94% (+27,61% față de acum un an);

În aprilie, prețurile mărfurilor nealimentare au crescut cu +0,5% (+5,8% față de aprilie 2022). 

Tariful la energie electrică a scăzut cu -2%, dar este cu +1,2% mai mare față de anul trecut. 

Tarifele pentru servicii au crescut cu +0,77% (+10,64% în ultimul an).

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole