Antena 3 CNN Actualitate Infirmieră la spitalul COVID din Bârlad, mamă a doi copii, şi-a pus capăt zilelor din cauza stresului

Infirmieră la spitalul COVID din Bârlad, mamă a doi copii, şi-a pus capăt zilelor din cauza stresului

Alin Tarnovschi
<1 minut de citit Publicat la 10:50 15 Dec 2020 Modificat la 10:50 15 Dec 2020

Cunoscută ca una dintre cele mai muncitoare şi serioase angajate a spitalului din Bârlad, femeia s-a stins din viaţă în urma cu două zile, în casa fratelui său, după ce a cedat psihic pe fondul epuizării psihice de la locul de muncă, dar şi a necazurilor cauzate de soţ.

În vârstă de 46 de ani, infirmiera locuia la fratele ei, după ce a plecat de acasă din cauza soţului violent. Divorţul celor doi se afla pe rolul Judecătoriei Bârlad, iar femeia chiar solicitase un ordin de protecţie, însă instanţa i-a respins solicitarea.

Drept urmare, ea a fost nevoită să plece de acasă.

Din cauza stresului cauzat de divorţ, dar şi de munca epuizantă de la spitalul din Bârlad, spital suport-COVID, duminică, 13 decembrie, infirmiera a decis să îşi pună capăt zilelor.

Cei care au făcut descoperirea au fost chiar colegii femeii de la spital care, văzând că aceasta nu a venit la muncă şi nu a răspuns la telefon, au mers acasă şi au găsit-o fără viaţă, spânzurată cu un cearşaf.

Potrivit unor apropiaţi, citaţi de vremeanoua.ro, infirmiera, mamă a doi copii, a lăsat un bilet de adio înainte de a-şi pune capăt zilelor, în care şi-a cerut scuze familiei pentru gestul ei.

Etichete: Barlad
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole