Este cel mai mare număr de infectări zilnice de la debutul pandemiei, conform unui anunț făcut, joi, de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Practic, într-o singură zi, s-au înregistrat tot atâtea infectări cât s-au consemnat în primele patru luni ale pandemiei.
Până acum, la nivel mondial au fost raportate peste 312 milioane de cazuri, însă reprezentanții OMS atrag atenția că numărul ar putea fi mai mare, în condițiile în care multe infectări nu sunt raportate autorităților.
Numărul fără precedent al îmbolnăvirilor din ultimele 24 de ore vine pe fondul răspândirii variantei Omicron, foarte contagioasă și deja dominantă.
Tulpina raportată pentru prima dată în noiembrie 2021, în Africa de Sud, a depășit varianta Delta și este dominantă, potrivit datelor rețelei globale de laboratoare GISAID, care arată că Omicron este prezentă în 58,5% dintre analizele efectuate.
În schimb, numărul deceselor asociate COVID-19 se menține la un nivel stabil în această perioadă: aproximativ 7.000 pe zi.
OMS atrage atenția că deși Omicron provoacă forma de boală mai puțin grave decât celelalte tulpini, noua variantă pune presiune pe sistemele de sănătate din cauza numărului mare de infectări.