Situaţie incredibilă în Franţa. Un şomer de 57 de ani, disperat că nu îşi găseşte de lucru, a găsit o soluţie inedită pentru a atrage atenţia asupra lui.
Omul s-a aşezat de luni dimineaţa la intrare pe o autostradă, în apropiere de Nancy, cu o pancartă în care scria că îşi caută de lucru, alături de numărul său de telefon.
Şoferii care treceau pe lângă el l-au încurajat cu claxoane, iar un distribuitor s-a oprit chiar să-i ofere o cafea.
Francezul a primit numeroase telefoane şi oferte serioase de lucru. „Nu mi-aş fi închipuit că va funcţiona aşa de repede”, a declarat Gilles Latraye.
Bărbatul era şomer de doi ani şi jumătate.