Antena 3 CNN Actualitate Cine transmite indexul își poate înjumătăți factura la curent

Cine transmite indexul își poate înjumătăți factura la curent

Gina Vacariu
1 minut de citit Publicat la 15:49 16 Noi 2022 Modificat la 15:51 16 Noi 2022

Acestea sunt discuțiile din acest moment de la nivelul Guvernul cu specialiștii din energie.

”Prima precizare este că la gaze naturale plafonarea și plafonul 0,31 lei/kWh se aplică pentru absolut toți consumatorii de gaze naturale casnici și nu există o diferență de preț în funcție de consumul de gaze naturale și nu se face nicio trimitere nici la istoricul de consum.

Contoarele mecanice nu afișează altceva decât consumul de energie electrică. Aici trebuie să fim atenți dacă afișajul este cu zecimale sau fără. De obicei, ultimele contoare folosite erau cu zecimale, însă acest lucru este marcat, de regulă cu o virgulă sau un chenar roșu. De obicei, zecimala nu se transmite”, a explicat Zoltan Nagy, vicepreședinte ANRE.

Astfel, cei care transmit indexul și-ar putea înjumătăți factura. Și asta deoarece, de exemplu, dacă trimitem indexul și avem o factură de 250 de kWh, atunci factura ar fi de 200 de lei. În cazul în care decizia de la nivelul Parlamentului Românei rămâne ca furnizorii să factureze la consumul de anul trecut, aceeași factură ar fi de 500 de lei.

Vicepreședintele ANRE a explicat și această situație.

"Nimănui nu i se va factura consumul de anul trecut. Încadrarea se va face, însă, la consumul de anul trecut. Adică cei care au consumat anul trecut o medie între 0 -100 kWh, ei sunt încadrați de 0,68 lei/kWh, indiferent de consumul din anul acesta", a spun Zoltan Nagy.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole