Antena 3 CNN Actualitate Guvernul a decis! Medicii care efectueză gărzi şi rezidenţii vor primi indemnizaţii | Anunţul ministrului Sănătăţii

Guvernul a decis! Medicii care efectueză gărzi şi rezidenţii vor primi indemnizaţii | Anunţul ministrului Sănătăţii

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 16:33 31 Aug 2023 Modificat la 16:33 31 Aug 2023

Mai exact, potrivit Ordonanței de Urgenţă medicii care efectuează gărzi vor primi indemnizaţii de 500-1.000 de lei, iar rezidenții vor primi indemnizaţii în valoare de 250-500 de lei.

Potrivit ministrului Sănătăţii, măsura vine pentru a susţine şi încuraja medicii să rămână în sistemul de sănătate din România. 

"Au fost nişte precizări legate de acordarea acelor indemnizaţii personalului medical: medicilor care efectuează gărzi, în valoare de 500 până la 1.000 lei. Am introdus o nouă categorie pe care nu trebuie în niciun fel să o marginalizăm, dimpotrivă, trebuie s-o încurajăm să lucreze şi să rămână în sistemul de sănătate în România. Se vor acorda indemnizaţii la jumătate din valoarea pentru un medic specialist, adică între 250 şi 500 lei, pentru efectuarea de gărzi de către medicii rezidenți. Deci tinerii medici vor beneficia şi ei la rândul lor de această indemnizație", a spus Rafila, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Victoria, citată de Agerpres.

"De asemenea, sunt precizări legate de administrarea sau de acordarea unor indemnizaţii pentru asistenții medicali, moaşe şi alte categorii de personal în valoare de 500 lei şi a sporurilor pentru cei care efectuează ture. Şi un lucru foarte important, aşa cum l-am discutat şi mi l-am asumat în întâlnirile cu sindicatele, este vorba de renunțarea la includerea în plafonul de 30% pentru sporuri a tuturor acestor indemnizaţii care sunt acordate în acest moment, încât să nu mai existe niciun fel de impediment în acordarea lor", a spus ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila. 

 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole