Antena 3 CNN Actualitate Incredibil. Ce a păţit o elevă din Oradea după ce a depus contestaţie la Bacalaureat

Incredibil. Ce a păţit o elevă din Oradea după ce a depus contestaţie la Bacalaureat

2 minute de citit Publicat la 22:12 18 Iul 2016 Modificat la 22:12 18 Iul 2016

Orădeanca Larisa But, elevă a Colegiului Naţional “Emanuil Gojdu”, s-a numărat printre absolvenţii care au susţinut examenul de Bacalaureat. S-a considerat nedreptăţită de nota obţinută la Limba Română, astfel că a depus contestaţie, scrie Vocea Transilvaniei.

Dacă în prima fază, Larisa But a obţinut 9.10 la proba de la Limba Română, după afişarea notelor de la contestaţie, eleva din Oradea a avut parte de o surpriză. Comisia care s-a ocupat de recorectare a notat lucrarea elevei cu 7.80. Fiind o diferenţa mai mare de 0.50 de sutimi între notă iniţială şi notă primită după recorectare, Larisa a rămas cu nota finală 7.80.

Tânăra din Oradea a scris o postare pe pagină ei de Facebook, unde le adresează câteva întrebări atât profesorilor, cât şi guvernanţilor.

“Dragi profesori, am și eu o nelămurire. Sunt o simplă absolventă de liceu care a avut deosebita „onoare” de a susține examenul de bacalaureat. Am obținut la limba română nota 9.10. Am considerat că merit mai mult și am decis să depun contestație. Am luat după contestație nota 7.80. Acum vă intreb eu, dragi dascăli, dragi „indrumători”, cum vă place să vă numiți: Cum este posibil așa ceva? Cum se poate ca un elev de la nota 9 să ajungă la nota 7? Sunt mândră sa mă numesc „beneficiar” al sistemului de invățământ românesc. Dar totuși, de ce am beneficiat în acești 12 ani de școală? Într-adevăr, am întâlnit câțiva profesori minunați, pe care nu îi voi uita niciodată, dar din păcate prea puțini. Am învățat foarte mult pentru acest examen, părinții mei au muncit să îmi plătească ore în particular, tocmai pentru că munca depusă de acești dascăli în timpul școlii nu era suficientă.

Iar acum nelămurirea mea, de ce există asemenea oameni în sistemul de învățământ? De ce există încă acești profesori cu mentalități comuniste care ne corectează nouă lucrările si cărora nu le pasă de viitorul nostru? De ce poate un om frustrat, care ne consideră treapta inferioară a acestui sistem infect, să ne dea note pe care nu le merităm? De ce? Din fericire pentru mine, eu nu am nevoie pentru facultate de media de la acest examen, dar sunt alții care își pot rata viitorul din cauza unor profesori inadaptați si a unui sistem corupt plin de oameni nepăsători!

Noi suntem oamenii care vom conduce țara aceasta în viitor și voi ce faceți? Încercați să ne doborâți înainte de a apuca să înflorim și să ne dezvoltăm!

Domnilor guvernanti, Cum puteți permite așa ceva? Cum puteți permite atât de multă corupție în țara dumneavoastră? Aveți aici o mină de aur, aveți elevi olimpici, elevi buni, care vă pleacă din țară pentru că deja și-au dat seama cum funcționează. Pentru ce să mai invățăm 12 ani, pentru ce să ne chinuim si să nu dormim nopțile, dacă singurul document care atestă la final cunoștințele noastre, este această bucată de hârtie, unde notele nu reflectă deloc realitatea?

Tot ce îmi doresc este ca acești profesori să nu își mai bată joc de noi, de viitorul nostru, sau de munca părinților noștri, si dacă se poate…nici să nu mai fie în sistemul de invățământ. Cu stimă, o altă elevă pe care ați pierdut-o”, a scris Larisa But pe pagina sa de Facebook.

Etichete: bacalaureat 2016
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole