Meseria de frizer a devenit şi ea periculoasă, mai ales dacă nu eşti foarte priceput. O clientă nemulţumită a mers chiar la extrem şi a încercat să-l împuşte pe cel care a coafat-o prost.
Adrian Blanche Swain, 29 de ani, a vrut să se facă frumoasă şi a decis, ieri, să intre în salonul „619 Barber Shop”, din San Diego. Dar, când frizerul a terminat treaba, californianca nu a fost deloc mulţumită de ce a văzut în oglindă.
A ieşit, a luat pistolul din maşină, a revenit în frizerie şi a apăsat pe trăgaci. Nu o dată, ci de trei ori. Coaforul se poate considera cel mai norocos om din lume. Deşi arma era încărcată, cum au precizat ulterior poliţiştii, nu a funcţionat.
Acest lucru le-a dat prilejul celor prezenţi să o imobilizeze pe clienta furioasă, care acum va fi judecată pentru tentativă de crimă. Şi totul din cauza unei coafuri.