Business-ul prezentat astăzi, la Income Magazine, este unul început în urmă cu mai bine de 20 de ani. Aflăm povestea unui vizionar, care la scurt timp după Revoluţie s-a orientat căre un domeniu puţin spre deloc dezvoltat în România, mai exact IT-ul.
Daniel Iane a pornit un business în domeniul IT în urmă cu 23 de ani. Își aduce însă aminte că la începutul anilor 90 trebuia să ai nervii tari ca să devii antreprenor.
Dezvoltarea sa antreprenorială, în condiţiile în care la noi nu exista o cultură în acest sens, a fost din aproape în aproape. Secretul stă în inovaţie, spune Daniel.
După aproape două decenii și jumătate în mediul de afaceri, Daniel Iane are și un sfat pentru viitorii antreprenori: „Drumul către succes nu este niciodată ușor, nu e un joc la loto unde totul ți se cuvine peste noapte”.