Antena 3 CNN Actualitate Income. Ioana Petrescu, fost ministru de Finanțe, despre bugetul pe 2019

Income. Ioana Petrescu, fost ministru de Finanțe, despre bugetul pe 2019

<1 minut de citit Publicat la 11:09 09 Feb 2019 Modificat la 11:09 09 Feb 2019

Ioana Petrescu, fost ministru de Finanţe, a vorbit la „Income” despre bugetul stabilit de Guvern pe anul 2019. 

„Din punctul meu de vedere, acest buget există doar pe hârtie. Practic s-au pus niște cifre din burtă, doar cu pixul. Să luăm, de exemplu, premiza de creștere de 5,5%. Asta în condițiile în care Comisia Europeană estimează o creștere de 3%. Dacă nu mă credeți că, într-adevăr, e exagerată această presupunere,uitați-vă la ce s-a întâmplat anul trecut.

S-a pornit cu un buget tot pe o creștere de 5,5%, în condițiile în care premizele erau mai bune anul trecut decât în acest an, și s-a ajuns 4,5. Ce s-a întâmplat între timp? S-a pornit cu o plăcintă mare și atunci și pe parcurs, când și-au dat seama că creșterea și veniturile nu sunt așa cum și le-au dorit, au început să taie la rectificare. Am văzut că s-a tăiat de la Educație, de la Cultură, de la Cercetare și apoi s-au introdus taxe peste noapte în ultima lună a anului”, a spus Ioana Petrescu. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole