Antena 3 CNN Sport Off Sport Incident șocant în timpul unui meci de rugby! Reacția promptă a antrenorului a salvat viața unui spectator din tribune

Incident șocant în timpul unui meci de rugby! Reacția promptă a antrenorului a salvat viața unui spectator din tribune

<1 minut de citit Publicat la 15:55 09 Mai 2017 Modificat la 15:55 09 Mai 2017

Jonathan Laskowski, antrenorul echipei de rugby pentru amatori Saint-André-de-Cubzac, a salvat viaţa unui suporter al clubului, duminică în plin meci, efectuându-i masaj cardiac în tribune, informează cotidianul L'Equipe. 

Scena, survenită duminică la Ychous (Landes), s-a petrecut în timp ce clubul Saint-André-de-Cubzac conducea cu 11-10 în 32-imile de finală ale campionatului Franţei rezervat amatorilor, iar antrenorul Jonathan Laskowski s-a aruncat în tribune pentru a salva un spectator. 

"A fost instinctiv, a relatat tehnicianul, care este şi pompier voluntar. Auzeam publicul care ne încuraja şi apoi s-au auzit ţipete pe care le cunoşteam de la intervenţii. Am sărit imediat peste gardul de protecţie pentru a ajunge în tribune", a declarat antrenorul. 

După ce i-a efectuat masaj cardiac, Laskowski a primit susţinerea altor doi pompieri voluntari, înainte de a utiliza un defibrilator semi-automat. Intervenţia a durat 20 de minute până la sosirea ambulanţei. 

Sursă: Agerpres
Etichete: rugby
Citește mai multe din Off Sport
» Citește mai multe din Off Sport
TOP articole