Antena 3 CNN Actualitate Social Incident șocant în Brașov. Un tânăr s-a electrocutat după ce s-a urcat pe un vagon

Incident șocant în Brașov. Un tânăr s-a electrocutat după ce s-a urcat pe un vagon

<1 minut de citit Publicat la 15:46 13 Iul 2018 Modificat la 15:46 13 Iul 2018

Alimentarea cu energie electrică a liniei de contact Braşov - Stupini a fost întreruptă vineri după-amiaza pentru aproximativ 30 de minute, după ce un tânăr în vârstă de 19 ani a fost electrocutat după ce s-a urcat pe un vagon din compunerea trenului de marfă 80476, la intrare în gara Braşov, informează CFR SA. 

"Pentru accesul şi intervenţia organelor abilitate - ISU şi Procuratura - a fost întreruptă temporar în jurul orei 14:40, alimentarea cu energie electrică a liniei de contact Braşov - Predeal şi Braşov - Stupini. La ora 15:05 s-a repus sub tensiune linia de contact din Braşov", menţionează purtătorul de cuvânt al companiei, Oana Brânzan. 

Potrivit sursei citate, în astfel de situaţii, CFR anunţă imediat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, apoi, conform procedurilor, impune măsurile necesare: întrerupe alimentarea cu energie electrică a liniei de contact, dar şi circulaţia trenurilor pe zona respectivă. 

Urmează reînscrierea în circulaţie a trenurilor staţionate temporar în intervalul necesar intervenţiei organelor abilitate, precizează CFR SA. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole