Un bărbat, de 68 de ani, a fost salvat de doi agenţi ai Poliţiei Rutiere aflaţi în serviciul de patrulare pe Valea Oltului, după ce hainele individului au fost cuprinse de flăcări de la focul pe care acesta îl făcuse într-o parcare, pentru a se încălzi, au informat luni reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.
Poliţiştii l-au observat pe bărbatul în flăcări într-o parcare din Căciulata.
"Agent şef adjunct Nedelescu-Barbu Mihai şi agent şef adjunct Calvun Nicolae efectuau serviciul pe Drumul Naţional 7, iar la un moment dat, în Căciulata, au observat într-o parcare o persoană căreia îi luaseră foc hainele la nivelul membrelor inferioare. În fapt, bărbatul ar fi încercat să se încălzească, făcând focul într-o groapă, dar i s-ar fi aprins hainele, incendiul degenerând. Poliţiştii au intervenit imediat, focul fiind stins cu ajutorul zăpezii", a declarat purtătoarea de cuvânt a IPJ Vâlcea, Sandra Bălteanu, adăugând că incidentul respectiv s-a petrecut duminică.
Conform acesteia, victima a fost transportată de urgenţă la spital cu arsuri la mâini şi picioare, rănile nefiind grave.