Antena 3 CNN Externe Incident în Marea Nordului. Bombardiere rusești au fost interceptate de avioane de vânătoare britanice

Incident în Marea Nordului. Bombardiere rusești au fost interceptate de avioane de vânătoare britanice

1 minut de citit Publicat la 08:25 23 Sep 2016 Modificat la 08:25 23 Sep 2016

Avioane de vânătoare britanice au decolat cu scopul de a intercepta două bombardiere ruseşti care se apropiaseră de spaţiul aerian al Regatului Unit, a anunţat joi Ministerul britanic al Apărării, citat de AFP. 

Aparatele ruseşti treceau pe la vest de Insulele Shetland, situate în nord-estul Marii Britanii, a indicat ministerul. 

'Un Typhoon cu reacţie rapid de la baza din Lossiemouth în Scoţia a interceptat două bombardiere Blackjack ruseşti şi le-a escortat tot timpul în care acestea s-au aflat în zona de interes a Regatului Unit', a declarat o purtătoare de cuvânt a Royal Air Force. 

Zona de interes este mai largă decât spaţiul aerian naţional propriu-zis. 

'În niciun moment, aparatele ruseşti nu au zburat în spaţiul aerian britanic', a subliniat ea. 

'Din măsură de precauţie', alte două avioane de vânătoare britanice au decolat de la o bază aeriană situată în estul Angliei, dar intervenţia lor nu a fost necesară. 

Blackjack este numele de cod dat de NATO bombardierului rusesc Tupolev Tu-160. 

În decembrie 2015, responsabili militari britanici avuseseră discuţii cu omologii lor ruşi cu privire la 'incursiunile' ruseşti în apropierea spaţiului aerian britanic. 

Secretarul britanic al apărării, Michael Fallon, a declarat că aceste convorbiri aveau ca obiect să găsească mijlocul de a evita orice 'eroare' de calcul sau 'incident' între aparatele ruseşti şi britanice.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole