Sediul Partidului Mişcarea Populară din satul Poieni, oraş Pătârlagele, a fost vandalizat în cursul acestei zile. Autorii infracţiunii au smuls şi au tăiat în bucăţi, în plină zi, panoul ce conţinea sigla şi numele partidului.
Şefii PMP Buzău îi acuză pe social-democraţi că ar fi la originea faptei. ”Anterior comiterii actului de vandalism, PSD a depus la Poliţie o plângere referitoare la amplasarea panoului. În urma cercetării efectuate de oamenii legii, nu s-a identificat nicio abatere de la prevederile legale. Ne putem gândi că, dacă nu au reuşit pe cale legală îndepărtarea însemnelor PMP, adversarii noştri au încercat şi au reuşit acest lucru pe căi nelegale”, se arată într-un comunicat al PMP Buzău, scrie Adevărul.
Oamenii lui Traian Băsescu au depus plângere penală la IPJ Buzău pentru identificarea autorilor infracţiunii.