Incendiu mortal într-o comună din Suceava: Doi copii, de 3 și 5 ani, au ars de vii după ce focul le-a cuprins casa
Publicat acum 5 ore si 45 minute
O femeie de 42 de ani din Harghita a ajuns duminică la spital cu degetele strivite după ce și le-a prins în mașina de tocat carne.
Incidentul a avut loc în localitatea Satu Mare, județul Harghita, unde o femeie și-a prins degetele în mașina de tocat carne.
La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Femeia de 42 ani a fost transportată la CPU a Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc.
"În urma eliberării membrului superior drept din mașina de tocat, toate cele cinci degete erau strivite", a transmis ISU Harghita, potrivit Agerpres.